Un cetățean ucrainean a fost reținut, în zona graniței, de polițiștii de frontieră, în timp ce încerca să introducă ilegal în România câteva mii de pachete de țigări. Potrivit comunicatului primit la redacție de la Poliția de Frontieră, ieri, în jurul orei 02.00, un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Rădăuți a observat în apropierea frontierei de stat cu Ucraina, pe raza localității Climăuți, un grup de trei persoane care transportau colete voluminoase, spre interiorul țării noastre. Polițiștii de frontieră i-au somat prin voce pe suspecți și, pentru că aceștia nu s-au supus, au folosit armamentul din dotare, fiind trase două focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale. Nici de această dată cei trei nu s-au oprit, abandonând coletele și fugind spre teritoriul statului vecin. Cu toate acestea, echipajul de la SPF Rădăuți a reușit reținerea unui bărbat, cetățean ucrainean în vârstă de 25 ani, imediat fiind anunțate și autoritățile de frontieră din Ucraina despre eveniment. În apropiere au fost descoperite nouă colete care au fost transportate la sediul Sectorului și, în urma inventarierii acestora, au fost înregistrate 4.990 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 49.900 de lei. În aceste condiții se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere ilegală a frontierei de stat, iar țigările au fost ridicate în vederea confiscării, se mai arată în comunicatul de la Poliția de Frontieră.