Concurs la București

Patru magistrați, în cursa pentru funcția de procuror general al PCA Suceava



Vasile Mandici
Vasile Mandici

Nu mai puțin de patru procurori s-au înscris la concursul pentru ocuparea funcției de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Suceava, funcție deținută de procurorul Vasile Mandici, al cărui mandat (al doilea în fruntea PCA) expiră la mijlocul lunii iulie a acestui an.
Pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii s-au afișat listele cu procurorii înscriși la concursul pentru numirea în funcții de conducere la nivelul Parchetelor din toată țara, iar la Suceava pentru procuror general au intrat în cursă: fostul șef al Direcției Naționale Anticorupție Suceava, procuror Constantin Martin, în prezent la PCA Suceava, actualul procuror general adjunct Daniela Iuliana Lămășanu, un alt procuror de la aceeași unitate de parchet, Camelia Cucoș, dar și un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, Domnica Crăciun Vartolomei.
Actualul procuror general vrea funcția de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava
Actualul procuror general, Vasile Mandici, care nu mai poate fi numit pentru încă un mandat în fruntea PCA Suceava, s-a înscris pentru examenul de ocupare a funcției de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, funcție deținută din 2008 de procurorul Elisabeta Cocârlă, al cărei mandat expiră de asemenea peste aproximativ două luni.
Mandici a mai condus Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava în intervalul 1 iunie 1993 – 14 decembrie 2001, după ce între 1987-1993 a fost procuror-șef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Funcția de prim-procuror de la Parchetul Tribunalului este dorită și de procurorul Lucian Sorin Stănescu, care a condus în urmă cu mulți ani Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, iar în aprilie 2006 a câștigat funcția de procuror general al PCA Suceava, însă a demisionat în iunie 2007.
Funcții de prim-procuror vacante la Rădăuți, Gura Humorului, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc
La nivelul unităților de parchet din județ mai sunt funcții de conducere scoase la concurs: prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava (s-a înscris procurorul Luminița Elena Ailoae), prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava (s-a înscris procuror Bogdan Apetroae), prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți (s-a înscris procuror Alexandru Zaharia), Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului (s-a înscris procuror Viorica Ivanovici).
Vacante sunt și funcțiile de prim-procuror la Parchetele de pe lângă Judecătoriile Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc, însă pentru acestea nu s-a înscris nici un procuror.
Trei judecători în concurs pentru funcția de vicepreședinte la Tribunal
La nivelul instanțelor de judecată din județ au fost scoase la concurs mai multe funcții de conducere, cea mai mare concurență fiind pe funcția de vicepreședinte la Tribunalul Suceava, pentru care s-au înscris la concurs trei judecători: Ioan Doru Bunduc (fostul președinte al Tribunalului), Luminița Froicu și Maria Loredana Grigorean.
O a doua funcție de vicepreședinte la Curtea de Apel Suceava a fost înființată recent, iar în concurs s-au înscris judecătorii Cristinel Grosu și Gheorghe Cătălin Temneanu.
Și funcțiile de președinte la patru Judecătorii din județ au fost scoase la concurs de Consiliul Superior al Magistraturii și s-au înscris trei judecători (Lavinia Văcăreanu – Judecătoria Rădăuți, Gherasim Baboi – Judecătoria Gura Humorului, Felicia Marian – Judecătoria Vatra Dornei). Pentru funcția de președinte al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc nu s-a înregistrat nici o candidatură.
În ce va consta concursul
Judecătorii ori procurorii care s-au înscris pentru funcțiile scoase la concurs au trebuit să depună la sediul Institutului Național al Magistraturii și o declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că nu au făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 și nici nu au colaborat cu acestea, precum și o declarație de interese.
De asemenea, până la data de 9 mai, candidații vor trebui să depună proiecte referitoare la exercitarea atribuțiilor specifice funcțiilor de conducere pentru care s-au înscris la concurs.
Potrivit reprezentanților CSM, concursul se va desfășura în mai multe etape: în perioada 18-25 mai va avea loc testarea psihologică, evaluarea capacității candidaților de a lua decizii și de a-și asuma răspunderea și verificarea rezistenței la stres (test psihologic scris și interviu psihologic), apoi în intervalul 30 mai – 7 iunie va urma susținerea proiectului fiecărui candidat, iar pe 15 iunie, susținerea testării scrise privind managementul, comunicarea și resursele umane.


Elisabeta Cocârlă
Elisabeta Cocârlă
Vasile Mandici
Vasile Mandici


Recomandări

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic. Sex și droguri cu o fată de 14 ani

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic
Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic