Radare pe șosele

Peste 230 de șoferi amendați, în două zile de controale în trafic ale poliției rutiere



Nu mai puțin de 233 de conducători auto au fost amendați de polițiștii de la Circulație, în urma unei acțiuni desfășurate în zilele de miercuri și joi, pe șoselele din județ, fiind vizați în principal șoferii care circulă cu viteză peste limita legală și cei care s-au urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice.
Bilanțul acțiunii s-a concretizat în trei infracțiuni, din care două pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și una pentru conducere a unui autoturism neînmatriculat, 233 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 66.000 de lei (din care 128 pentru viteză), opt permise reținute și patru certificate de înmatriculare ridicate, acestea din urmă pentru lipsa inspecției tehnice periodice.
Printre exemplele oferite de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, se numără un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Suceava, prins băut la volan (0,44 la mie în aerul expirat), un tânăr de 24 de ani, din comuna Ilișești, depistat conducând un autoturism neînmatriculat, și un alt sucevean, în vârstă de 31 de ani, care a trecut cu 135 de kilometri la oră cu mașina prin raza de acțiune a unei autospeciale radar, pe DN 17, într-o zonă cu limită de viteză de 50 de kilometri la oră.



Recomandări