Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 18 apr 2014 - Anul XIX, nr. 89 (5598)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   22 imagini |   ø fişiere video

Sărbătoare

„Joia Mare la Poiana Stampei”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

La Poiana Stampei a avut loc ieri cea de-a VI-a ediţie a sărbătorii „Joia Mare la Poiana Stampei”, manifestare organizată de Primăria şi Consiliul Local, Parohia Poiana Stampei, Casa de Cultură în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Turism, ANTREC Bucovina şi Asociaţia celor mai frumoase sate din România.

Pe lângă păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor specifice acestei zone, manifestarea are ca scop promovarea produselor gastronomice de post şi a produselor specifice mesei pascale (pască, cozonac, miel, ouă, drob, med, afinată etc.) şi prezentarea ofertei turistice a comunei Poiana Stampei. Principala grijă a locuitorilor înaintea Paştelui a fost aceea de a face curăţenie în casă, curte, grădină şi în comună şi să planteze pomi. 

Primarul Viluţ Mezdrea ne-a spus: “Sub genericul <Curăţenia - oglinda comunităţii!>, s-a făcut curăţenie generală pe spaţiile verzi cu ajutorul angajaţilor primăriei, consilierilor locali, cadrelor didactice şi elevilor, personalului Ocolului Silvic Dorna RA şi ai Ocolului Silvic Dorna Candrenilor, agenţilor economici din comună. A urmat campania <Poiana Stampei Impădureşte!>, în cadrul căreia o echipă de 20 de persoane, coordonată de Vlăduţ Candrea, a demarat acţiunea de împădurire în fondul forestier proprietatea comunei noastre. Joia Mare este un moment marcant pentru comună, fiind unul din numeroasele evenimente care ne-a adus un onorabil loc doi în competiţia celor mai frumoase sate din România”.

 

Târg de Paşte la Poiana Stampei

Sărbătoarea din Joia Mare a început cu slujba de la biserică oficiată de preotul paroh Domiţian Tătaru şi preotul Constantin Jbanca. Zeci de gospodine îmbrăcate în mândrul port popular, alături de copii şi nepoţi, au participat la oficierea ultimului parastas din Postul Paştelui pentru cei adormiţi, după care preoţii au sfinţit coşurile cu bucate de post.

După cuvântul de învăţătură al preotului Domiţian Tătaru, sătenii s-au îndreptat spre Casa de Cultură, unde a avut loc deschiderea Târgului de Paşte. Alături de autorităţile locale, expozanţi şi turişti au fost Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, deputatul Dumitru Pardău, Minorica Dranca, directoarea Muzeului Etnografic din Vatra Dornei, şi consultant artistic al Centrului Cultural Bucovina, scriitoarea Paraschiva Abutnăriţei, fiică a comunei Poiana Stampei.

Turiştii, tineri reîntorşi acasă din diferite localităţi ale ţării sau ale Europei, au putut achiziţiona cele mai reuşite păşti şi cozonaci, miei din aluat şi alte bucate specifice sau au putut gusta mâncăruri de post, gospodinele din această localitate, întrecându-se efectiv în arta culinară. În cadrul expoziţiei culinare au putut fi admirate şi degustate preparate care au ca ingredient de bază fasolea, cartoful, mazărea, ciupercile, lintea, varza. Au fost prezentate sărmăluţele de post în foi de viţă şi umplute cu ciuperci, tocăniţă de ciuperci, mâncărică rece de legume, borş cu fasole, vinete umplute, dar şi băuturi răcoritoare care au la bază fructe de pădure sau prune uscate, şi nu în ultimul rând tradiţionala băutură numită „mied”.

„Nu ar fi Paşte în zona Dornelor fără sărbătoarea din Joia Mare de la Poiana Stampei, sărbătoare mai mult decât tradiţională, desprinsă din vremurile precreştine, atunci când în primăvară anumite zile de joi erau zile oprite de la muncă şi dedicate zeului Jupiter. În această zonă se mai păstrează încă obiceiul ca după Paşte, timp de 40 de zile, în ziua de joi să nu se lucreze pământul”, ne-a spus Minorica Dranca.

 

Concert Pascal şi ateliere de meşteşuguri

După o jurizare atentă au fost premiate cele mai estetice aranjamente, reţetele originale şi ingenioase, în final trecându-se la degustarea bucatelor. Cu mare dragoste, în mijlocul gospodarilor cu bunătăţi culinare au fost prezenţi membrii cercului de încondeiat din Poiana Stampei, îndrumaţi de prof. Dorina Paicu, membrii cercului de sculptură de la Clubul Copiilor Vatra Dornei, coordonaţi de prof. Mihai Vleju, încondeietoare care s-au remarcat la festivalurile de ouă încondeiate, dar şi cele două încondeietoare care au dus faima comunei şi peste hotare, Elena Todaşcă şi Elvira Rusu.

“Sperăm că această manifestare, începută în 2009, va continua mulţi ani de acum înainte, pentru că este un mod de a cinsti aşa cum se cuvine această zi importantă din Săptămâna Patimilor, Joia Mare”, a precizat viceprimarul Elisei Todaşcă.

În cadrul concertului pascal, Corala „Evanghelion” a preoţilor din Bazinul Dornelor, Corul „Eclesia” din Dorna Candrenilor, Grupul vocal „Flori de pe Dorna” şi Grupul folk „Amy-M” din Poiana Stampei au interpretat cântece religioase specifice acestei zile.

Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, a apreciat efortul depus de localnici şi de administraţia locală pentru a păstra aceste tradiţii şi a degustat pampuşte.

Înainte de a merge la Denia celor 12 Evanghelii, gospodarii au aprins în curtea Casei Muzeu „Focul din Joia Mare”. Focuri au fost aprinse şi în curţile gospodarilor folosind surcele, brazi uscaţi, nuiele, cetină uscată. În jurul focului aprins în curte gospodinele pun scăunele, câte unul pentru fiecare mort din familie, turnând apoi apă de jur împrejur sau aşezând pe blatul fiecărui scaun câte o cofiţă plină. Există credinţa că sufletele răposaţilor vin în dimineaţa de Joia Mare din nou acasă să se aşeze pe scaunele de lângă foc, pentru a se încălzi şi a bea din apa oferită.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Joia Mare la Poiana Stampei”.
 Vizualizări articol: 1789 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
„Joia Mare la Poiana Stampei”5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei