Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 16 apr 2014 - Anul XIX, nr. 87 (5596)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Caz fără precedent

Poveşti uluitoare în dosarul surorilor dispărute de la Rădăuți

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Săltat de la Rădăuţi, luni seară, şi dus la audieri la Bucureşti, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Vasile Lavric, rădăuțeanul în vârstă de 56 de ani bănuit că ar avea legătură cu dispariţia misterioasă a trei femei, surori, dintre care una chiar soția lui, a fost arestat preventiv aseară.

Deşi asupra lui Lavric, mecanic auto în Rădăuţi, planează suspiciuni de omor, fiind bănuit că le-a omorât şi îngropat pe cele trei surori dispărute în urmă cu mai mulţi ani (una în 1995, celelalte două în 2005), bărbatul nu a fost încătușat pentru aceste acuzaţii.

„Sunt în Italia”, le-a răspuns rădăuțeanul ziariştilor care îl aşteptau în faţa Parchetului General.

 

Bănuit de trei crime, încătuşat pentru o tentativă de omor comisă acum 14 ani

La începutul acestei săptămâni, anchetatori veniţi de la București au găsit mai multe fragmente osoase (printre care dinţi, o bucată de mandibulă) îngropate într-un garaj de la atelierul auto al lui Vasile Lavric, situat în curtea casei părinţilor săi. Mulţi au pus din start verdictul: crimă, deși nu e nimic cert până acum. Doar că s-au găsit mai multe fragmente osoase îngropate în garajul lui Vasile Lavric. Anchetatorii trebuie să aştepte rezultatul expertizei antropologice, precum şi cel al verificărilor ADN, pentru a se stabili în primul rând dacă sunt rămășițe umane şi apoi dacă acele fragmente osoase aparţin uneia dintre presupusele victime.

Şi totuşi, l-au reţinut pentru 24 de ore pe Vasile Lavric. Acuzația: tentativă de omor.

Printr-un comunicat de presă, Parchetul General precizează că „pe parcursul derulării cercetărilor au fost identificate înscrisuri din care rezultă că una dintre victime (n.r. - Nicoleta Lavric) ar fi fost agresată de o persoană în cursul anului 2000, fiind lovită cu un obiect contondent în cap, suferind leziuni traumatice care au necesitat internarea acesteia în spital”.

„Persoana necunoscută”, traducem noi, ar fi Vasile Lavric şi ceea ce e interesant este că această faptă a fost descoperită după 14 ani, după ce anchetatorii de la Bucureşti au verificat mai multe documente medicale ale victimei şi au concluzionat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor. 

“A refuzat în primă fază să facă declaraţii, după aia a dat declaraţii, dar a refuzat să le semneze. Neagă acuzaţiile”, a declarat, ieri, Sorin Drăgan, avocatul din oficiu al lui Vasile Lavric.

Rămâne de văzut cum vor explica procurorii în fața instanței, la judecarea cererii de arestare preventivă, că rădăuțeanul este pericol public, fiind acuzat de o presupusă tentativă de omor pe care a comis-o în urmă cu 14 ani.

 

Rădăuțeanul a fost arestat preventiv aseară de Tribunalul București

Aseară, aproape de închiderea ediției, în jurul orei 21.30, Vasile Lavric a fost arestat preventiv de Tribunalul București, anunță agenția Mediafax.

Lavric a primit 30 de zile de arest preventiv, însă a contestat decizia Tribunalului la Curtea de Apel București, susținându-și în continuare nevinovăția.

 

I s-a făcut rău după ce i-au pus cătușele

După ce a fost reţinut pentru 24 de ore, Vasile Lavric a acuzat că se simte rău, iar anchetatorii au chemat o ambulanţă, rădăuţeanul fiind dus la un spital din Capitală.

„Cred că este o creştere de tensiune. A fost adus de la Rădăuți, drumul e lung, nu a mâncat, a băut doar puţină apă. La un moment dat a acuzat stări de greață şi amețeală, însă i s-a dat o pastilă şi aparent îşi revenise. Ulterior avea privirea pierdută şi s-a decis transferarea acestuia la spital. Nu cred că este nevoie ca acesta să fie internat mai mult timp în spital”, a declarat Sorin Drăgan, avocatul din oficiu al rădăuţeanului.

 

Nicoleta a dispărut la câteva zile după ce a depus cererea de divorț

În acest caz fără precedent ies la iveală amănunte de-a dreptul şocante, cum ar fi acela că, în decembrie 2006, Vasile Lavric a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, fiind acuzat de act sexual cu un minor. Victima: chiar una dintre surorile dispărute, Ramona Iordache, cu care rădăuțeanul a întreținut relații sexuale. Fata, care avea pe atunci 13 ani (în anul 1999), a rămas gravidă şi a născut un băiețel.

La acea vreme, Vasile Lavric era căsătorit de aproape un an cu Nicoleta Lavric (fostă Iordache). Aceasta şi-a bănuit încă din acel an soțul că a căzut în păcat cu sora ei, Ramona, însă a fost sigură de acest lucru la sfârșitul lui martie 2005, când a observat cât de bine seamănă fiul surorii ei cu Vasile Lavric.

Pe 4 aprilie 2005, Nicoleta Lavric, de 31 de ani la vremea respectivă, a introdus acțiune de divorţ la Judecătoria Rădăuți. Cinci zile mai târziu, Nicoleta dispare fără urmă, iar mama ei, Cornelia Iordache, anunță poliția.

 

Susţine că a fost violat de una dintre surorile dispărute, pe când respectiva avea doar 13 ani   

La o zi după ce Nicoleta a dispărut fără urmă, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii rădăuţeni la vremea respectivă, Vasile Lavric a adus-o acasă pe Ramona Iordache (sora dispărutei), împreună cu băiețelul pe care îl aveau împreună.

Nu a trecut mult şi, în iunie 2005, dispare şi Ramona. Era a treia dintre fetele familiei Iordache care parcă intrase în pământ, prima fiind Iuliana, de care nu se mai știe nimic încă din 1995, când aceasta avea 16 ani.

Cornelia Iordache, mama fetelor dispărute, a reclamat la Parchet că Vasile Lavric ar fi întreţinut relaţii sexuale cu una dintre fiicele ei, Ramona.

Vasile Lavric a negat inițial că s-ar fi atins de minora de 13 de ani, însă procurorii au dispus efectuarea unei expertize genetice, care a confirmat bănuiala că Vasile Lavric este tatăl copilului născut de Ramona Iordache.

Când i s-a adus la cunoştinţă concluzia expertizei, Lavric a recunoscut, arată procurorii, că în cursul anului 1999 a întreţinut un raport sexual cu minora care avea 13 ani la acea vreme.

„Până la efectuarea expertizei, învinuitul a avut însă o poziție procesuală nesinceră, încercând o tergiversare şi o îngreunare a cercetărilor prin formularea unor plângeri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi împotriva numitelor Iordache Ramona (n.r. - minora dispărută) şi Iordache Cornelia (n.r. - mama acesteia), susținând că prima l-ar fi violat, iar cea de-a doua nu a denunțat fapta comisă”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii rădăuţeni.

Vasile Lavric explica chiar într-un ziar, prin 2007, cum a fost violat de minora în vârstă de 13 ani: „Ea s-a dat la mine. Făcusem o petrecere şi am băut toţi vodcă, bere, şi soţia mea s-a dus să mai cumpere nişte băutură. Atunci Ramona a venit în cameră şi mi-a dat jos pantalonii şi m-a împins pe pat. Eu nu mai ţin minte nimic, că eram băut” (sursa „Ieşeanul”). 

 

Vasile Lavric a scăpat de acuzaţiile de act sexual cu un minor

Dosarul trimis în instanţă de procurorii de la Rădăuţi a fost înregistrat pe rolul judecătoriei din localitate la începutul lui 2007. După mai multe termene, în luna septembrie a acelui an, magistratul care judeca această cauză a acceptat cererea de strămutare făcută de Vasile Lavric şi a trimis dosarul la Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Aici, primul termen a fost în noiembrie 2007 şi au urmat alte 13 termene, iar pe 28 noiembrie 2008 judecătorul a decis: „încetează procesul penal prin intervenţia prescripţiei speciale”. Fapta s-a prescris, iar Vasile Lavric a scăpat de o eventuală condamnare.

 

Recompensă de 300 de euro, pe Facebook, pentru găsirea fostei soții

Vasile Lavric are şi cont pe reţeaua de socializare Facebook. Contul a fost deschis pe 20 mai 2013, iar de atunci mecanicul auto din municipiul Rădăuţi sau oricine ar fi postat în locul lui a avut o singură preocupare pe Facebook: să transmită mesaje prin care îşi caută fosta soţie, pe Nicoleta, cerând ajutorul „prietenilor de pretutindeni”.

“Această doamnă a uitat că are în România un copil, pe care l-a abandonat la vârsta de 8 ani. La plecare, a culcat copilul şi când a presupus că acesta doarme, i-a furat lănţisorul de aur de la gât. Copilul nu dormea şi a simţit când a fost furat şi nu poate uita, deşi acum are 16 ani.
Ultima dată a fost văzută în Italia, în piaţa Marconi. Probabil are o nouă viață. La copil nu i-a trimis în 8 ani nici o ciocolată”, e mesajul postat de mai multe ori în perioada mai-iulie 2013 pe contul de Facebook cu numele Vasile Lavric, mesaj însoţit de mai multe fotografii ale dispărutei.
Şi textul continuă: “A plecat la data de 08.04.2005 şi de atunci nimeni nu a mai văzut-o în România. În zadar am căutat-o cu poliţia, în zadar am făcut un proces pentru abandon de familie, toate demersurile s-au sfârşit fără nici un rezultat, pentru că mama ei, Iordache Cornelia, a avut grijă să o ţină la curent cu demersurile mele şi să o ajute să se ascundă şi să fugă de răspundere. De aceea, mă adresez dumneavoastră, dragi prieteni de pretutindeni, pentru a mă ajuta să o găsesc. Vă mulțumesc tuturor şi ofer răsplata celor ce-mi oferă adresa ei corectă, de unde ar fi”. Cu precizarea, „vă rog să daţi mai departe povestea mea”.
Cât despre răsplată, explica bărbatul: 300 de euro.

 

Una dintre surorile dispărute a trimis scrisori acasă. „Nu e scrisul ei”

În urmă cu aproape un an, Televiziunea Română a prezentat cazul surorilor dispărute în cadrul uneia dintre emisiunile din seria „Dispăruţi fără urmă”.

„Pe o stradă din Rădăuţi există un triunghi al Bermudelor, femei care dispar din aceeaşi casă, de lângă acelaşi bărbat”, e prezentarea de început a emisiunii.

Sunt intervievaţi atât Vasile Lavric, cât şi mama şi o soră de-a femeilor dispărute, dar şi reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

„Nu am cuvinte faţă de Nicoleta să vorbesc ceva urât. La noi era o armonie”, descria Vasile Lavric căsnicia sa cu soţia care a intrat parcă în pământ la câteva zile după ce a introdus acţiunea de divorţ.

Tot în acea emisiune, se vorbește şi despre mai multe scrisori primite de Cornelia Iordache, mama surorilor dispărute, chiar de la una dintre acestea, de la Iuliana.

„Se vedea că nu e scrisul ei”, era convinsă Cornelia Iordache că altcineva îi trimitea scrisori în numele fiicei ei.

 

Vasile Lavric a picat testul cu detectorul de minciuni

Şeful Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Suceava, comisarul-şef Manuel Bordeianu, vorbește şi el în acea emisiune de pe TVR 1, difuzată în luna mai a anului trecut, despre cazul surorilor Iordache, explicând că suspectul principal a fost dus la detectorul de minciuni: „Cu consimțământul lui Lavric Vasile, acesta a fost supus unui test al comportamentului simulat, rezultând în mod foarte evident că este nesincer şi minte”.

Cu toate astea, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, subcomisarul Ionuţ Epureanu, spunea, în aceeaşi emisiune, că în septembrie 2006 procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au închis dosarul în care se făceau cercetări pentru a se afla ce s-a întâmplat cu surorile Iordache.

„Nicoleta cred că e pe undeva pe la Brodina, a dus-o la un abator, unde aruncă oasele la animale, iar de Ramona eu tare mă tem să nu fie îngropată acasă la mamă-sa (n.r. - mama lui Vasile Lavric), în grădină”, bănuia o soră de-a dispărutelor.

Iar după descoperirea de acum două zile a fragmentelor osoase, nu este exclus ca respectiva să fi avut dreptate. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Poveşti uluitoare în dosarul surorilor dispărute de la Rădăuți.
 Vizualizări articol: 6536 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Poveşti uluitoare în dosarul surorilor dispărute de la Rădăuți5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Oase de animale ! trimis de
(16 apr 2014, 12:17:05
La televizor s-a relatat ca oasele gasite sunt de provenienta animala. Daca Lavric nu este intradevar vinovat , atunci cine raspunde de stresul la care a fost supus . Totusi din ce reese din articol pune multe semne de intrebare , mai ales ca a picat si testul cu poligraf. Este un caz care ar trebui elucidat , pentru ca trei femei au disparut fara urma ,si nu se poate ca cineva sa nu stie de ele daca sunt in viata . Daca sunt moarte atunci trebuie folosit tot arsenalul de care dispun organele de ancheta pentru descoperirea adevarului.
1.1  RE: Oase de animale ! trimis de
(16 apr 2014, 22:04:27
... de care arsenal vorbesti? cel folosit si la Elodia?
2.   TELENOVELA trimis de
(16 apr 2014, 12:19:48
Si uite asa peste cativa ani mai apar vreo 'shpe copii (Jose Armando, Luigi...blah blah...) care de fapt sunt ai unei frate de-a unui cumnat care era frate de sora cu bunica-sa......

FETELE ALEA ERAU NISTE DISTRUSE DACA AU PUS BOTUL LA ACELASI BARBAT!!!!!!!!!!! TOT ASA SI PARINTII LOR CARE NU AU SPUS NIMIC PANA NU AU DISPARUT!!!!

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei