Proiect

Suceava, partener cu județele din Regiunea de Nord-Est într-un proiect în valoare de 2,2 milioane de lei



Un nou proiect cu fonduri europene nerambursabile se va derula în perioada următoare la nivelul Regiunii de Nord-Est, din care fac parte județele Suceava, Iași, Botoșani, Vaslui, Bacău și Neamț. Este vorba de proiectul intitulat ”Programe de studii flexibile și competitive pentru IT&C în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est”, proiect finanțat prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, care are o valoare eligibilă de 2,17 milioane de lei. Proiectul a fost promovat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST, înființată de cele șase Consilii Județene din Regiunea de Nord-Est, iar contractul cu Ministerul Educației Naționale urmează să fie semnat până la sfârșitul acestei luni. Durata de implementare a proiectului este de 18 luni, el desfășurându-se în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” și Universitatea Tehnică ”Gh. Asachi” din Iași și Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău. Contribuția proprie a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST este de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, adică 12.426 de lei, și va fi suportată din bugetul propriu.
Îmbunătățirea programelor de studii de licență și master în domeniul IT&C
Președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, a arătat că prin obiectivele sale proiectul își propune să contribuie la adaptarea și îmbunătățirea programelor de studii de licență și master în domeniul IT&C, precum și la crearea competențelor absolvenților de studii în acest domeniu din cele șase județe ale Regiunii Nord-Est, prin corelarea acestora cu specificul pieței regionale de forță de muncă.
„Proiectul propune o viziune integrată, cuprinzând deopotrivă operațiuni de dezvoltare sau modernizare, updatare de programe de studii universitare de masterat inclusiv bilingve sau în limbi de circulație internațională, de creare sau completare a calificărilor din Registrul Național al Calificărilor în Învățământul Superior, în conformitate cu cerințele pieței muncii, precum și de formare, documentare și transfer de bune practici inclusiv prin cooperare inter-regională și transnațională pentru personalul implicat în dezvoltarea programelor de studii și a asigurării calității în învățământul superior și, nu în ultimă instanță, de promovare a șanselor de integrare pe piața muncii a absolvenților din cele șase județe, prin parcurgerea de programe universitare în domeniul IT&C de către persoane din grupuri dezavantajate”, a declarat Nechifor.



Recomandări

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava
Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava

Șoldan anunță că județul Suceava poate accesa deja 15 milioane de euro pentru infrastructura afectată de inundații

Șoldan anunță că județul Suceava poate accesa deja 15 milioane de euro pentru infrastructura afectată de inundații
Șoldan anunță că județul Suceava poate accesa deja 15 milioane de euro pentru infrastructura afectată de inundații