Cu ușa deschisă

Patronul firmei de termopane Aufbau a scăpat de închisoare

Cristian Cojocariu, patronul firmei de termopane Aufbau, din Suceava, a scăpat de închisoare după ce Curtea de Apel s-a pronunțat definitiv în dosarul privind infracțiunile de înșelăciune și evaziune fiscală pentru care fusese trimis în judecată omul de afaceri. Judecătorii l-au găsit vinovat pe Cojocariu atât pentru înșelăciune, cât și pentru evaziune fiscală, iar pedeapsa rezultantă este de doi ani de închisoare cu suspendare.
Patronul firmei de termopane Aufbau a fost condamnat de judecători pentru că a țepuit 19 persoane, dar și pentru faptul că prin intermediul propriei firme a prejudiciat bugetul de stat cu peste 160.000 de lei. Pe lângă pedeapsa de doi ani cu suspendare, Cristian Cojocariu are obligația de a plăti sume totale de peste 270.000 de lei.
Patronul SC Aufbau SRL este acuzat că a păcălit nu mai puțin de 19 suceveni, de la care a încasat diferite sume de bani în baza unor contracte pentru executarea sau furnizarea de tâmplărie PVC, aluminiu și geam termoizolant.
Contractele erau în valoare totală de 17.340 de euro și 92.144 de lei, din care păgubiții au plătit în avans sumele de 12.075 de euro și 64.943 de lei.
Contractele au fost încheiate în perioada mai 2010-noiembrie 2011, iar Cristian Cojocariu, deși era la curent cu faptul că societatea are mari probleme, le-a spus oamenilor că le poate onora comenzile, însă într-un final păgubiții nu au mai văzut nici banii pe care i-au plătit în avans și nici geamurile termopan pe care le-au comandat.
Patronul s-a apărat, susținând că nu a putut să se țină de cuvânt deoarece activitatea de producție a fost întreruptă pe perioade mai mari de timp.
Sumele de bani primite de la oamenii înșelați nu au fost evidențiate în contabilitatea firmei. De altfel, părților vătămate nu li s-au eliberat documente justificative.
Patronul SC Aufbau SRL a mai fost găsit vinovat și pentru faptul că „în perioada mai 2010-noiembrie 2011, a omis, cu știință, să evidențieze toate operațiunile comerciale producătoare de venituri desfășurate de agentul economic, stornând și unele activități reale”.
Prin această manevră, Cristian Cojocariu s-a sustras de la plata către bugetul consolidat al statului a impozitului pe venit în sumă de 20.022 de lei și neplata unui TVA suplimentar de aproape 30.000 de lei.
Cojocariu a înregistrat în contabilitatea firmei sale, în perioada noiembrie-decembrie 2011, cinci facturi fiscale ce evidențiau operațiuni comerciale fictive, deducând astfel ilegal TVA în valoare de aproximativ 111.000 de lei. În total, prejudiciul produs prin infracțiunea de evaziune fiscală este de circa 161.000 de lei.

Recomandări

Din nou la pușcărie pentru că a tâlhărit o vecină, în anul în care fusese eliberat după o condamnare pentru omor

DIGITALIZAREA IMM-URILOR – GRANT DE PÂNĂ LA 100.000 EURO PE ÎNTREPRINDERE CARE SĂ SPRIJINE IMM-URILE ÎN ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE

DIGITALIZAREA IMM-URILOR - GRANT DE PÂNĂ LA 100.000 EURO PE ÎNTREPRINDERE CARE SĂ SPRIJINE IMM-URILE ÎN ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE
DIGITALIZAREA IMM-URILOR - GRANT DE PÂNĂ LA 100.000 EURO PE ÎNTREPRINDERE CARE SĂ SPRIJINE IMM-URILE ÎN ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE

Afaceristul cu mobilă Vlăduț Luchian, condamnat definitiv și trimis la pușcărie după ce a înșelat 11 persoane