Nu mai puțin de cinci percheziții domiciliare au avut loc, ieri dimineață, pentru prinderea unor contrabandiști de țigări din comuna Șerbăuți, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Acțiunea a fost desfășurată de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor – Biroul de combatere a fraudelor vamale și luptători de la Acțiuni Speciale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
Trei dintre percheziții au avut loc la Șerbăuți, iar celelalte două pe raza municipiului București.
Suspectul principal, un anume Gostin Sotirachi, în vârstă de 47 de ani, din municipiul București, dar care locuia fără forme legale în satul Călinești, comuna Șerbăuți, a fost reținut pentru 24 de ore.
Pe lângă acuzațiile de contrabandă, acesta este învinuit și de șantaj.
Deși în comunicatul remis de poliție nu se face referire decât la infracțiunea de șantaj, fără a fi furnizate și alte amănunte, am aflat că bucureșteanul a ajuns să-și șantajeze complicii cu care făcea afaceri cu tutun de contrabandă, după ce fiul unuia dintre aceștia i-a furat o cantitate de țigări cu timbru ucrainean.
Încă doi suspecți, în vizorul anchetatorilor
Pe lista suspecților în acest caz se află și doi săteni din Șerbăuți, Nicolae Nemaciuc, în vârstă de 51 de ani, și Mihai Nemaciuc, de 39 de ani, acuzați de săvârșirea infracțiunilor de colectarea, deținerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.
„În urma perchezițiilor efectuate au fost ridicate următoarele: 2.980 de țigarete fără timbru fiscal; un Hard disk; trei laptopuri; 15 telefoane mobile; trei carduri de memorie; o unitate centrală PC; mai multe înscrisuri care interesează cauza”, se arată în comunicatul remis de IPJ Suceava, precizându-se că valoarea prejudiciului este de aproximativ 40.000 de lei.
Ancheta în acest dosar a fost realizată cu suportul de specialitate al Departamentului de Informații și Protecție Internă București, precum și cu sprijinul Serviciului de Operațiuni Speciale Suceava.