„Tatăl” vagabonzilor din Suceava

Toți vagabonzii din Suceava îl cunosc. Îi spun „domnu’ Cîrcu” și îl caută de fiecare dată când foamea, frigul sau boala devin de nesuportat. Îl caută și dacă rămân fără acte sau au probleme cu autoritățile, dar numărul lui de telefon este scris și în agenda personalului de la „Urgențele” Spitalului Județean Suceava. Îl cunosc toți directorii azilurilor din județ și toți polițiștii comunitari. Este șeful serviciului Protecție socială în primăria din Burdujeni, Dănuț Cîrcu.
De 20 de ani, el îi ajută pe toți. Îi vede zi de zi la ușă sau îi caută, să vadă ce-i cu ei, când dispar prea multă vreme din peisajul străzii. Nu-i judecă, nu-i condamnă și îi pasă; încă nu poate accepta că vagabonzii, oamenii străzii sunt automat împinși la marginea societății. „Cei mai bătuți de soartă sunt bătrânii fără adăpost. De ei îmi este cel mai tare milă”, ne spune Dănuț Cîrcu.
Știe povestea fiecărui cerșetor din oraș. Ne povestește de un bătrân de 74 de ani, fost militar, ajuns în Suceava de la Cluj. „În 2012 a stat la centrul celor fără adăpost de la Biserica «Sfânta Vineri». I-am propus să meargă într-un cămin, dar mi-a scris că refuză categoric internarea. A mai stat printr-un garaj, apoi nu l-am mai văzut până în iarna asta, când am primit vești de la Spitalul Județean. A fost în Italia, cu siguranță că a fost păcălit de cineva și dus la cerșit. A fost bolnav, a stat internat la policlinica San Raffaello Pisana din Roma, cu semipareză și encefalopatie și când a fost transportabil l-au trimis cu avionul la București. De acolo ni l-au expediat cu o ambulanță la Suceava”, a spus Dănuț Cîrcu.
După externarea de la Suceava i-a căutat un loc la căminul de la Solca pentru că bătrânul merge greu, în baston, și are nevoie de îngrijire. În plus, în timpul „excursiei” în Italia și-a pierdut buletinul și nu-și mai putea ridica pensia. Tot „domnu’ Cîrcu” s-a ocupat și de asta, a mers la poliție ca să-l ajute să-și facă o nouă carte de identitate.
„S-au obișnuit cu viața asta, pe unii chiar nu poți să-i ții într-un cămin”
Dănuț Cîrcu i-a găsit familia și bătrânei care până acum 2-3 ani a cerșit în fața Poștei Centrale din Suceava. Băbuța era din Rădăuți-Prut, Botoșani. Într-o zi s-a urcat în autobuz și a venit în Suceava și nu a mai știut să plece acasă. „Avea peste 80 de ani, a fost cazul care m-a impresionat cel mai mult. Am dus-o întâi la spital la Siret pentru o consultație medicală, la care am asistat și eu. Era ca un schelet, a fost cel mai slab om pe care l-am văzut în viața mea. Pe urmă am aflat că are casă la Rădăuți-Prut, avea și o pensie de handicap… Am dus-o acasă”, ne-a povestit Dănuț Cîrcu.
Cele mai aglomerate perioade sunt iarna, în zilele cu avertizări de viscol, ninsoare și ger. „Numărul meu de telefon era la Urgențe. Înainte, la Poliția Locală aveam o Dacie Papuc vai mama ei și făceam câte două, trei drumuri pe noapte la Sasca și Costâna. Am dus oameni la Ipotești, la Mălini, Cumpărătura, Șcheia, Adâncata, pe unde aflam că aveau domiciliu, o casă în care puteau sta. Ajungeam acasă și mă gândeam că dacă eu pun pe foc atâtea lemne și tot e frig, ce făceau ei în stradă? Din păcate, la casele unde îi ducem nu rămân prea mult, vin din nou pe străzi. S-au obișnuit cu viața asta, pe unii chiar nu poți să-i ții într-un cămin. Toți mă cunosc, toți vin aici, chiar dacă au probleme pe care nu le pot rezolva eu. Ei vin la mine, indiferent despre ce este vorba. Umblu pentru ei, caut să-i ajut, altceva ce să fac? Mulți nu au pe nimeni sau, dacă au familii, acestea nu-i mai vor. Să-i las așa?”, întreabă, cu ochii în dosare, Dănuț Cîrcu.
„Dumnezeu știe ce șocuri, ce decepții o fi avut la viața ei săraca fată”
În lista lui de „prieteni” sunt și mulți bolnavi psihic, pe care trebuie să-i ajute nu de puține ori cu forța. Ne povestește cu tristețe de o profesoară în vârstă de 40 de ani, cu schizofrenie paranoidă, pe care a trebuit s-o interneze cu poliția la spitalul de psihiatrie din Burdujeni. Fără părinți, fără frați, cu o pensie de handicap gradul II, după moartea mamei femeia nu și-a mai luat tratamentul, a ajuns să locuiască într-o mizerie de nedescris și avea accese de violență îndreptate împotriva rudelor: „Nu voia să urce în Salvare, dar am reușit până la urmă să o internăm. I-am dus dosarul la Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap, are termen de revizuire a gradului în martie. Poate cu recomandarea medicului specialist va putea fi internată într-un centru de specialitate. De la Burdujeni am vorbit s-o ia la Siret, acolo poate sta 50 de zile și până atunci sper că se rezolvă. În timpul ăsta încercăm să facem și curat în apartament, că nici cu mască nu se putea intra acolo. Dumnezeu știe ce șocuri, ce decepții o fi avut la viața ei săraca fată”.
Un caz similar este al unei tinere de 36 de ani, tot cu schizofrenie, căreia Dănuț Cîrcu i-a dus dosarul la comisie. Acum are pensie de handicap, dar și doi copii, amândoi născuți acasă. Unul este dat în adopție, celălalt în plasament: „La ea chiar am insistat pentru internare. Anul trecut am văzut-o la un moment dat fără burtă și am sunat la 112. Născuse acasă, în garsoniera pe care a moștenit-o de la bunica ei. Are o mamă și o soră, dar nu se implică deloc”.
Mai bine de trei ore ascultăm povești de viață, povești triste, de la marginea societății. Dacă încerci să ridici un colț al vălului cenușiu care le acoperă zărești alcool, abuzuri, violență și boală. Șansele de a îmbunătăți ceva în această lume sunt minime și cu atât mai remarcabilă este străduința celor ca Dănuț Cîrcu și colegii săi din departamentul de asistență socială condus de Narcisa Marchitan, din primăria din Burdujeni.