La Iacobești

Bătrână dispărută de două zile, găsită în pădure în șoc hipotermic

O bătrână din comuna Dărmănești a ajuns aseară la Spitalul Suceava, în șoc hipotermic, după ce a stat vreme îndelungată în frig, femeia fiind dată dispărută de la domiciliu din data de 4 martie.
Ilaria H., în vârstă de 82 de ani, a fost găsită după îndelungi căutări în pădurea de la Iacobești, de unde a fost preluată de o ambulanță și dusă la Urgențe. Medicii care s-au ocupat de caz au constatat că bătrâna avea temperatura corpului scăzută, de 32 grade Celsius, și au decis s-o interneze.
Ilaria H. suferă de tulburări psihice cauzate de vârsta înaintată, după cum a reieșit din investigațiile efectuate de polițiști.
Femeia locuiește singură, însă din când în când este vizitată de niște rude din Suceava, mai rezultă din ancheta poliției.

Recomandări

A murit după ce a revenit în casa degradată în urma unui incendiu, în care fusese găsit în șoc hipotermic

Două piste eronate ale procurorilor într-un caz de omor. Individul care a siluit și ucis o bătrână rămâne necunoscut

Vasile Vlăduț Pușcașu: "„Nu cred că probele ADN sunt ale mele, când m-a audiat pe mine baba era deja îngropată... Ei cred că mă pot băga așa de ușor la pușcărie?”