Intervenții

La Dolhasca va fi înființată o stație SMURD

Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, a anunțat că în orașul Dolhasca va fi deschisă o stație SMURD. Florin Sinescu a precizat că noua stație va deveni funcțională după ce primăria din Dolhasca va identifica un spațiu corespunzător pentru funcționare. El a arătat că stația SMURD din Dolhasca va fi dotată cu o ambulanță de tip B cu paramedic. Prefectul a mai spus că această decizie a fost luată împreună cu șefii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, instituție de la care va fi transferat personalul care va deservi noua stație. Florin Sinescu a arătat că primăria va închiria un spațiu de la un agent economic privat, urmând ca noul sediu al SMURD să fie amenajat în maxim două luni. În prezent, în județ funcționează opt stații SMURD, la Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Vicovu de Sus, Siret și Vatra Dornei.
Florin Sinescu a ținut să mai precizeze că în județul Suceava ar mai trebui înființată o stație SMURD în zona de munte, în comuna Poiana Stampei. Sinescu a adăugat că o altă stație SMURD ar fi necesară în cartierul Burdujeni, în condițiile în care intervențiile ambulanțelor, în special pe timp de zi, sunt îngreunate din cauza traficului aglomerat.
Pe de altă parte, prefectul a spus că în momentul de față au început demersurile în vederea înființării unui dispecerat integrat pentru Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Serviciul de Ambulanță Județean și Inspectoratul Județean de Jandarmi Suceava, după modelul deja existent la Târgu Mureș.

Recomandări

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Locuitorii Sucevei, invitați de primărie să iasă la făcut curățenie în oraș. Răsplata va fi o diplomă de „Cetățean responsabil”

Liceul din Broșteni își va primi elevii în mod festiv, ca revenire la normalitate după drama inundațiilor

Aproape 40 de școli și grădinițe au fost relocate, unele în pridvorul bisericii, în cămine culturale sau în clădirile unor firme