Unele școli de șoferi care funcționează pe raza județului Suceava nu sunt altceva decât fabrici de făcut bani. Aceasta ar fi singura explicație pentru care își continuă activitatea, de vreme ce procentul de promovabilitate ajunge abia la 15%. Constatarea a fost făcută sâmbătă, cu ocazia ședinței care a avut loc la Prefectura Suceava între conducerea acestei instituții cu reprezentanții școlilor de șoferi din județ, întâlnire la care au mai participat și șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor, reprezentantul Autorității Rutiere Române – agenția Suceava și reprezentantul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transport Rutier.
„Școlile de șoferi împreună cu Instituția Prefectului prin Serviciul Public Comunitar oferă în fapt un serviciu public către populație, din acest motiv mă preocupă în mod deosebit calitatea actului în sine și nivelul de pregătire a celor care ajung să circule pe drumurile publice. Nu pot să accept faptul că există școli care au grad de 15% promovabilitate la proba teoretică, asta poate să însemne o lipsă de preocupare sau carențe în sistemul de pregătire a candidaților. Trimiterea de candidați nepregătiți suficient la examinare face ca sistemul să fie aglomerat, perioadele de programare la examinare să crească și în felul acesta toată lumea să fie nemulțumită. Dorința mea este de a exista în permanență o perfecționare continuă atât în rândul instructorilor, dar mai ales al celora care urmează să fie conducători auto”, a declarat Florin Sinescu, prefectul de Suceava.
În prezent, în județ funcționează 65 de școli de șoferi, în care sunt incluse și cele cinci PFA-uri (persoane fizice autorizate), cu 71 de instructori.
În cursul anului trecut au fost examinate la proba teoretică 23.155 de persoane, din care 13.504 au fost declarate admise și 9.651 respinse, promovabilitatea fiind de 58,32%. La proba practică au participat 13.233 de persoane, din care au fost declarate admise 11.749, promovabilitatea probei practice fiind de 88,78%.