Ieri

A fost inaugurată sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” din Fălticeni

După slujba de sfințire a sălii de sport, copiii au prezentat un program artistic

Primarul municipiului Fălticeni, prof. Cătălin Coman, a participat ieri la evenimentul festiv organizat cu prilejul aniversării a 141 de ani de existență a Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” din Fălticeni.
Alături de directorul școlii, prof. Costică Parfeni, și viceprimarul Gheorghe Aldea, șeful executivului fălticenean a inaugurat clădirea reabilitată a sălii de sport de la Școala „Ion Irimescu”, care oferă condiții foarte bune pentru orele de educație fizică și practicarea sportului de performanță, având o suprafață nouă de joc și, ca noutate, vestiare pentru elevi și profesori. Investiția a fost realizată cu fonduri de la bugetul local al municipiului Fălticeni.
După slujba de sfințire a sălii de sport, în prezența a sute de elevi, părinți și cadre didactice, în holul școlii au fost premiați elevii care s-au evidențiat în activitatea școlară, iar copiii au prezentat un bogat program artistic.
Primarul Cătălin Coman a declarat: „Începând de astăzi avem încă o investiție finalizată în învățământul fălticenean. Mulțumesc conducerii școlii și tuturor celor care s-au implicat pentru că, pe lângă bani, au contat sufletul, efortul, munca. A ieșit un lucru bun, necesar, care va fi folosit cu maximă eficiență și siguranță de copiii din această școală”.

A fost inaugurată sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” din Fălticeni
A fost inaugurată sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” din Fălticeni
A fost inaugurată sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” din Fălticeni
A fost inaugurată sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” din Fălticeni
A fost inaugurată sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” din Fălticeni
A fost inaugurată sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” din Fălticeni
A fost inaugurată sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” din Fălticeni
A fost inaugurată sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” din Fălticeni
A fost inaugurată sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” din Fălticeni
A fost inaugurată sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” din Fălticeni
A fost inaugurată sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” din Fălticeni
A fost inaugurată sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” din Fălticeni
A fost inaugurată sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” din Fălticeni
A fost inaugurată sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” din Fălticeni
După slujba de sfințire a sălii de sport, copiii au prezentat un program artistic
După slujba de sfințire a sălii de sport, copiii au prezentat un program artistic

Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Fălticeniul investește peste 11 milioane de lei în transformarea Cinematografului „Doina” într-un Centru Cultural Multifuncțional

Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională

Excelența în educație, răsplătită la Fălticeni: 72 de elevi vor fi premiați pentru rezultatele obținute la evaluarea națională și bacalaureat

Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat