Cazuri de tentativă de sinucidere pe bandă rulantă la spitalele sucevene unde, de la începutul anului, au fost aduse circa 60 de persoane care au încercat să-și pună capăt zilelor. Ultimele două victime au fost înregistrate în weekend, la Spitalul Județean de Urgență, unitatea în care ajung cele mai multe cazuri de acest gen. Este vorba de o femeie de 42 de ani care, sâmbătă, după o ceartă cu soțul, a înghițit nu mai puțin de 30 de tablete de Xanax, un antidepresiv, și un bărbat de 33 de ani care, duminică, și-a tăiat venele de la mâna stângă cu o lamă, tot în urma unui conflict familial. Deși ambii se aflau în stare critică, medicii au reușit să-i salveze.
Potrivit directorului medical al Spitalului Județean de Urgență, dr. Tiberius Brădățan, din ianuarie și până în prezent, la această unitate sanitară au ajuns 36 de oameni care au încercat să se sinucidă. Metoda preferată a fost ingurgitarea de substanțe medicamentoase, de multe ori în combinație cu alcool, însă nu au lipsit nici cazurile în care persoanele în cauză au înghițit substanțe chimice, cum ar fi diluant, clor, pesticide sau antigel.
Motivele care-i împing pe suceveni spre sinucidere
Dintre cei 36 de suceveni, opt s-au aflat la limita dintre viață și moarte, dozele înghițite fiind mari. Acestor cazuri de la Spitalul Suceava li se adaugă altele, de la celelalte unități spitalicești din județ, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Fălticeni, Rădăuți și Vatra Dornei, în total aproximativ 50 de cazuri de la începutul anului. Practic, la fiecare 16 ore un sucevean a încercat să-și ia viața, iar în statistici nu se mai regăsesc doar dramele vârstelor fragede, legate de dragoste, sau ale celor bătrâni, legate de disperare, ci și ale unui segment nou de vârstă. Este vorba de persoane active, între 30 și 50 de ani, care nu mai găsesc nici o satisfacție în a trăi, demoralizate fiind de anii îndelungați de tranziție.
Medicul psihiatru Lorelei Hașovschi spune că tentativa de sinucidere este o încercare eșuată de comunicare cu ceilalți, care se deosebește fundamental de sinuciderea realizată, atât prin finalizarea sa, dar mai ales prin motivație. “De obicei, autorul tentativei nu înțelege în momentul recurgerii la gest consecințele actului său. Din diferite motive, educație, cultură, limpezimea judecății cauzată de starea de sănătate, el are o viziune deformată asupra actului de suicid sau o viziune romantică, conform căreia moartea nu mai este ceva ireparabil”, explică medicul, adăugând că sinuciderea reușită are, însă, semnificația unei totale incompatibilități cu existența și tot ceea ce presupune ea: “Dacă nu este vorba de o boală psihică gravă, ce anulează discernământul, atunci alegerea are valoarea unei opțiuni individuale, cu valențe psihologice, morale, spirituale complexe, despre care se poate face o lungă dezbatere”.
56 de sinucideri, anul trecut, în tot județul
Potrivit psihiatrului, în general privațiunile de tot felul și stresul psihic pe care l-a adus criza economică îi împing pe oameni spre sinucidere. Lipsa banilor, datoriile la bănci, lipsa unui loc de muncă sau nesiguranța lui sunt cauzele care provoacă stări depresive la persoanele active, între 30 și 50 de ani.
Sătule de viață, șapte persoane din județ au reușit de la începutul lui 2014 să ducă acest gest extrem până la capăt, arată datele înregistrate de Serviciul Județean de Medicină Legală, care a consemnat patru sinucideri în luna ianuarie și trei în februarie. Un caz aparte este cel al unui tânăr de 19 ani, care s-a spânzurat dezamăgit că nu-și găsește un loc de muncă. La aceeași metodă a recurs și o tânără de 21 de ani, stripteuză, care s-a spânzurat în apartamentul în care locuia cu chirie, după ce iubitul ei a amenințat că o părăsește.
Anul trecut, conform evidențelor Direcției de Sănătate Publică, 56 de suceveni au reușit să-și încheie socotelile cu viața: câte două cazuri în ianuarie, februarie și octombrie, câte șapte în aprilie, mai și iunie, unul în martie, zece în iulie, cinci în august, trei în septembrie, patru în noiembrie și șase în decembrie.
Drame
De la începutul anului, la fiecare 16 ore, câte un sucevean a încercat să-și ia viața
