Hoți

Furturi de capace de canal, pe străzile din Suceava și Fălticeni

Gurile de canalizare s-au transformat in gropi de gunoi
Gurile de canalizare s-au transformat in gropi de gunoi

Polițiștii din Suceava și Fălticeni au înregistrat în ultimele zile dosare penale pentru furturi de capace de canal, fapte de acest gen mai fiind înregistrate frecvent și în trecut.
Mai întâi, vinerea trecută, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată că au fost furate două capace din fontă de la canalele aflate pe un spațiu de joacă amenajat pentru copii din apropierea străzii Păcii, în cartierul Burdujeni.
„Au fost sesizați reprezentanții Primăriei municipiului Suceava, care au declarat că se vor deplasa la locul respectiv și vor asigura preventiv cele două canale termice”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Două zile mai târziu, duminică, Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată că în noaptea de sâmbătă spre duminică au fost sustrase cinci capace de canal pentru apă pluvială, tip grătar, de pe strada Ion Creangă din localitate.
În ambele cazuri s-au deschis dosare penale pentru furt calificat, înregistrate deocamdată cu autori necunoscuți.
Furturile de acest gen sunt comise de persoanele care vând capacele la centrele de colectare a fierului vechi.

Recomandări

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Șeful Poliției Locale Suceava, implicat în ”războiul” asociațiilor pentru câini, cu mașina de serviciu

Șeful Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, cu mașina de serviciu, la Berchișești, sâmbătă seara, împreună cu Gabriel Petrovici (SuceavaFail)
Șeful Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, cu mașina de serviciu, la Berchișești, sâmbătă seara, împreună cu Gabriel Petrovici (SuceavaFail)