Administrație locală

Slatina, fără bani de combustibil pentru iarnă pentru că primarul nu-i de găsit

Județul Suceava a primit de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice suma de 50 de miliarde de lei vechi pentru plata combustibilului și a materialului antiderapant în sezonul rece. Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că dintre cele 114 unități administrativ-teritoriale din județ au putut fi contactate 113, iar 91 au solicitat administrației județene fonduri pentru carburanți. Singurul care nu a putut fi găsit a fost primarul comunei Slatina, Ilie Gherman. „Am discutat cu toți primarii, mai puțin cu cel din Slatina, cu care nu am reușit să dialogăm”, a spus Nechifor.
Ca urmare, comuna Slatina va trebui să-și asigure carburanții și materialul antiderapant din fonduri proprii sau din alte surse.
Șeful administrației județene a mai apreciat că, din punct de vedere financiar, anul 2013 a fost unul bun pentru județ.

Recomandări

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava

CJ Suceava a împărțit aproape 3,3 milioane de lei din ajutoarele primite din țară pentru patru localități afectate de inundații