Sărbători în lacrimi

Își doresc de Crăciun să-și îngroape acasă fata, moartă în urma unui accident rutier în Portugalia

Emanuela Ivan și fiica ei, în Portugalia
Emanuela Ivan și fiica ei, în Portugalia

O familie din satul Tătaru, comuna Poiana Stampei, își dorește de Crăciun un singur lucru, să o poată aduce acasă pe fiica lor, Emanuela Ivan (28 de ani), decedată recent într-un cumplit accident rutier petrecut în localitatea Benharras – Portugalia.
Emanuela Ivan lucra de mai mulți ani în Portugalia, ca menajeră. Era alături de un tânăr cu care trăia în concubinaj și împreună cu care aveau o fetiță, în vârstă de 3 anișori. Din puținii bani pe care îi câștiga, Emanuela trimitea mereu acasă cât putea, chiar și 20-30 de euro pe lună.
Pe 8 decembrie, tânăra din Poiana Stampei și fetița ei se întorceau de la biserică și, la un moment dat, în timp ce încercau să traverseze strada, o mașină le-a lovit în plin. Martorii spun că mama s-a băgat pur și simplu în fața fetiței sale, pentru a încerca să o salveze. A reușit, însă cu prețul propriei vieți. Șoferul vinovat, un om de afaceri, povestesc rudele, conducea cu viteză și nici nu l-a interesat de soarta celor două ființe care zăceau întinse pe asfalt. „Omul ăsta, așa suflet a avut, era la zece metri de ele, fetița plângea, și nu s-a apropiat de ele. Nici nu s-a uitat. O mână în buzunar, cealaltă pe telefon, și vorbea”, povestește nașul fetiței.
Emanuela Ivan și fiica ei au ajuns în spital, iar după câteva zile, pe 13 decembrie, tânăra în vârstă de 28 de ani s-a stins.
„Fetița acum e bine, în afara oricărui pericol. A avut un hematom la cap, năsucul rupt…”, mărturisește Ana Ivan, o soră de-a victimei.
Aceasta povestește că sora ei Emanuela a avut parcă o presimțire că ceva grav se va întâmpla. „Vineri, cu două zile înaintea accidentului, ea a vorbit cu noi și ne-a spus că dacă i se va întâmpla ceva, să luăm să-i creștem fetița”, mai spune sora tinerei decedate.
Veniturile familiei Ivan sunt modeste, iar pentru repatrierea trupului neînsuflețit al Emanuelei le trebuie în jur de 10.000 de euro. Altfel, tânăra în vârstă de 28 de ani va fi înmormântată în Portugalia, de către autoritățile de acolo.
Cu ultimii bani, tatăl Emanuelei a plecat în Portugalia încă de când a aflat cumplita veste a accidentului. A prins ultimele clipe din viața fiicei lui, iar gândul că Emanuela va fi îngropată la mii de kilometri de casa lor îi sfâșie sufletul. Încearcă să se întoarcă acasă, la familie, cu tot cu fiica lor. Așa, între patru scânduri, să poată să o sărute pe creștet și să-și ia rămas bun de la ea cum se cuvine. Să o știe aproape de casă, iar când i se face dor de ea, să meargă la mormânt să pună o floare, să o plângă și să-i povestească de fetița ei.
Familia Emanuelei a deschis două conturi în bănci, pentru oricine care poate contribui la îndeplinirea celei mai triste dorințe de Crăciun, cea a familiei Ivan. (RO 89 BTRL 0570 4201 L44101 XX EUR BIC/SWIFT BTRLRO22; RO 17 BTRL 0570 1201 L44101 XX RON – Georgeta Ivan).

Își doresc de Crăciun să-și îngroape acasă fata, moartă în urma unui accident rutier în Portugalia
Își doresc de Crăciun să-și îngroape acasă fata, moartă în urma unui accident rutier în Portugalia
Emanuela Ivan și fiica ei, în Portugalia
Emanuela Ivan și fiica ei, în Portugalia

Recomandări

Rugăciuni și vești încurajatoare pentru consilierul local rănit grav într-un accident de motocicletă: ”Este în recuperare, în direcția bună”

Șoferul care a accidentat mortal o tânără și a rănit-o grav pe fiica acesteia a fost reținut și va fi prezentat instanței, pentru arestare

Poveștile mai multor refugiați ucraineni care își reconstruiesc viața în Suceava, surprinse în fotografii de Salvați Copiii