Perseverență

Trei dosare penale pentru că a condus fără permis

Un tânăr de 23 de ani, din comuna Comănești, a dat dovadă de o perseverență cel puțin prostească. De la finele lunii august, când i s-a suspendat permisul de conducere, Georgel Ursuleac a mai fost prins conducând mașina pe drumurile publice de trei ori. Pentru fiecare faptă s-a ales cu un nou dosar penal.
Ultima ispravă a tânărului inconștient s-a înregistrat pe data de 10 decembrie. În acea zi, Georgel Ursuleac conducea un autoturism marca Dacia pe bulevardul George Enescu, din municipiul Suceava, și din motive încă neelucidate a lovit alte două mașini.
Șoferii celor două mașini avariate au încercat să ajungă la un consens cu tânărul și cum acest lucru s-a dovedit imposibil, au apelat la ajutorul polițiștilor.
Astfel s-a aflat că Georgel Ursuleac era total în afara legii. Deși avea permisul suspendat încă din 23 august 2013, el a mai fost prins pe 20 octombrie și pe 5 noiembrie conducând mașina pe drumurile publice. De fiecare dată s-a ales cu dosar penal, iar după evenimentul din 10 decembrie a bifat al treilea dosar penal.

Recomandări

Înșelăciunile, printre puținele tipuri de infracțiuni care sunt în creștere. Escrocii din online prosperă și sunt foarte greu de prins