Neglijența de care a dat dovadă un tânăr de 24 de ani, din municipiul Suceava, i-a adus lui și părinților săi o gaură consistentă în buget. Totul s-a întâmplat după un chef prelungit pe care Gheorghe C. l-a început pe 3 decembrie, la câteva ore după ce sosise din Italia, acolo unde a muncit timp de două luni de zile.
După mai bine de două ore de discuții la un pahar, tânărul a revenit la apartamentul părinților săi. Aici a stat doar 5 minute și apoi a plecat să-și continue discuțiile cu amicul de pahar. A uitat ușa deschisă, iar hoții au profitat de faptul că părinții dormeau în ultima cameră a apartamentului și au acționat în liniște.
Din apartament au dispărut o plasmă tv și mai multe haine lăsate pe fotoliu. Furtul a fost sesizat tot de Gheorghe C. a doua zi, când s-a trezit din somn. Prejudiciul este estimat la 370 de euro, iar polițiștii încearcă acum să dea de urma hoților.