5 noiembrie

Ziua Școlii Gimnaziale „George Tofan” Bilca, sărbătorită de profesori și elevi ai instituției

Grupul folcloric Bilcuța, emblemă a comunei Bilca, coordonat și îndrumat de către învățătoarea Elena Negru

Pe 5 noiembrie 2013, concomitent cu manifestările organizate de Casa Corpului Didactic “George Tofan” Suceava, s-au serbat la Bilca, sub egida „Ziua Școlii Gimnaziale «George Tofan»”, 133 de ani de la nașterea patronului spiritual al unității de învățământ – cel care și-a pus întreaga sa activitate în slujba învățământului românesc.
Sărbătoarea a avut o semnificație deosebită pentru cei care trudesc la școala care simbolic îi poartă numele, astfel că evenimentul nu putea trece neobservat. Căminul Cultural al localității a găzduit o activitate de marcă, organizată de Costică Ionel Negru, directorul Școlii Gimnaziale „George Tofan” Bilca, și Zaharie Rusu, primarul comunei. Cu această ocazie a fost lansat oficial și site-ul școlii, www.scoalabilca.ro.
Manifestarea a debutat cu slujba de pomenire la care au participat elevi, oameni de seamă ai comunei, foști și actuali dascăli. Activitatea a continuat cu alocuțiuni ale invitaților de onoare, a reprezentantului Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, inspector pentru învățământul primar prof. Laurentie Șpac, înv. Veronica Moscaliuc – președinta Asociației Învățătorilor Bucovineni din fostul județ Rădăuți, și prof. Petru Bejenaru – membru marcant al Societății pentru Cultura și Literatura Română din Bucovina.
Aceștia au subliniat parcursul biografic și cultural al marelui cărturar, precum și eforturile sale în a pune bazele învățământului în limba română. Emoționantă a fost și intervenția profesorului de istorie Constantin Cuciurean, vădit marcat, preocupat și legat sufletește de ceea ce a reprezentat în istorie și cultură George Tofan.
Program artistic pregătit de elevi
Evenimentul a continuat cu un program artistic, școlarii clasei a VI-a punând în scenă schița “Un pedagog de școală nouă”, ca mai apoi elevii din clasa a VII-a să prezinte “O zi de miercuri – școala în viziune modernă”.
Deliciul audienței l-a constituit, însă, programul oferit de Grupul folcloric “Bilcuța” – emblemă a comunei, coordonat și îndrumat de învățătoarea Elena Negru, alături de ei regăsindu-se, și de această dată, interpreta de muzică populară Angelica Rusu.
Manifestarea a continuat cu întâlnirea la o masă festivă a cadrelor didactice pensionate, a cadrelor didactice care încă lucrează în învățământ în alte localități, dar au fost dascăli ai școlii din Bilca, și al actualului corp didactic al școlii.
“Bucuria revederii se citea pe chipurile tuturor celor prezenți, iar emoția revederii a adus unora lacrimi în ochi. S-au schimbat impresii, amintiri și reușite ale cadrelor didactice de ieri și de azi, care au animat întreaga adunare”, au povestit reprezentanții școlii.
Faptul că finalul a fost încununat și de oferirea unei diplome de excelență din partea Casei Corpului Didactic “George Tofan” Suceava a confirmat organizatorilor că manifestarea a constituit o reușită, atingându-și scopul. Reprezentanții școlii au mai punctat faptul că “la Bilca obișnuim să ne prețuim valorile, la Bilca nu uităm niciodată să ne cinstim înaintașii, aici, cuvintele tradiție, cultură, românism, credința ne însuflețesc și ne călăuzesc pașii spre inimile tinerilor învățăcei. George Tofan este un nume, un renume, o personalitate care a făcut încă o dată ca școala din Bilca să trăiască clipe de sărbătoare și de împlinire”.

Ziua Școlii Gimnaziale „George Tofan” Bilca, sărbătorită de profesori și elevi ai instituției
Ziua Școlii Gimnaziale „George Tofan” Bilca, sărbătorită de profesori și elevi ai instituției
Ziua Școlii Gimnaziale „George Tofan” Bilca, sărbătorită de profesori și elevi ai instituției
Ziua Școlii Gimnaziale „George Tofan” Bilca, sărbătorită de profesori și elevi ai instituției
Ziua Școlii Gimnaziale „George Tofan” Bilca, sărbătorită de profesori și elevi ai instituției
Ziua Școlii Gimnaziale „George Tofan” Bilca, sărbătorită de profesori și elevi ai instituției
Ziua Școlii Gimnaziale „George Tofan” Bilca, sărbătorită de profesori și elevi ai instituției
Ziua Școlii Gimnaziale „George Tofan” Bilca, sărbătorită de profesori și elevi ai instituției
Ziua Școlii Gimnaziale „George Tofan” Bilca, sărbătorită de profesori și elevi ai instituției
Ziua Școlii Gimnaziale „George Tofan” Bilca, sărbătorită de profesori și elevi ai instituției
Ziua Școlii Gimnaziale „George Tofan” Bilca, sărbătorită de profesori și elevi ai instituției
Ziua Școlii Gimnaziale „George Tofan” Bilca, sărbătorită de profesori și elevi ai instituției
Ziua Școlii Gimnaziale „George Tofan” Bilca, sărbătorită de profesori și elevi ai instituției
Ziua Școlii Gimnaziale „George Tofan” Bilca, sărbătorită de profesori și elevi ai instituției
Ziua Școlii Gimnaziale „George Tofan” Bilca, sărbătorită de profesori și elevi ai instituției
Ziua Școlii Gimnaziale „George Tofan” Bilca, sărbătorită de profesori și elevi ai instituției
Grupul folcloric Bilcuța, emblemă a comunei Bilca, coordonat și îndrumat de către învățătoarea Elena Negru
Grupul folcloric Bilcuța, emblemă a comunei Bilca, coordonat și îndrumat de către învățătoarea Elena Negru

Recomandări

Simpozionul Național de Studii Canonice „Tradiție și actualitate: Studiul Sfintelor Canoane în Ortodoxia românească în cei 100 de ani de Patriarhat (1925-2025)”

Primăria Vatra Dornei a dotat toate unitățile de învățământ din municipiu cu mobilier nou și echipamente moderne printr-un proiect de peste 1,1 milioane de euro