Proiectul „Viața noastră ca o poveste”, la Fălticeni

În perioada 29 octombrie – 2 noiembrie, la Fălticeni are loc prima reuniune de lucru transnațională din cadrul proiectului bilateral Comenius cu titlul „Viața noastră ca o poveste”.
Proiectul în care este implicat și Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni se derulează până pe 30 iulie 2015 și este finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Life Long Learning, și se adresează în primul rând elevilor care își vor dezvolta abilități de comunicare în limba engleză, competențe de bază pentru a comunica în limba greacă, abilități de comunicare interpersonală și de lucru în echipă, coordonatorul proiectului fiind Liceul Tehnologic din Farkadona Grecia.
Coordonatorul proiectului, prof. Magda Grigoraș, a precizat: „Participanții la proiect vor promova dialogul intercultural România-Grecia și, nu în ultimul rând, vor înțelege și vor respecta valorile cetățeniei europene: prietenie, respect, toleranță, diversitate, vor promova egalitatea de șanse indiferent de naționalitate, religie, rasă sau sex”.
Proiectul se bazează pe cercetarea și cunoașterea unor povești de viață ale familiilor care au părăsit țara de origine și s-au adaptat la un mediu nou de viață, în trecut sau în prezent. Elevii trebuie să învețe să descopere și să înțeleagă diversitatea umană, respectul de a trăi în această diversitate, să comunice în limba engleză și să cunoască limba greacă. Trebuie să învețe să se adapteze la o lume dinamică, în schimbare și să facă față oricărei provocări.
Așa cum am aflat de la prof. Magda Grigoraș, beneficiarii direcți ai acestui proiect, 12 elevi din orașul și zona Fălticeni, vor fi implicați în activități de observare, cercetare, atât în propria lor comunitate, cât și în țara parteneră, unde vor petrece două săptămâni. La finalul proiectului elevii vor realiza o revistă cu titlul „Viața noastră ca o poveste”, editată în limba română, engleză și greacă, ce va cuprinde cele mai interesante povești de viață descoperite în cele două țări și cele mai frumoase experiențe trăite.

Recomandări

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”

Înscrieri la Logiscool Suceava: robotică, programare și competențe digitale, pentru copiii între 6 și 18 ani

Înscrieri pentru o nouă sesiune de cursuri de franceză destinate publicului larg, organizate de Alianţa Franceză

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni