Ajutor pentru mediu

Sute de oameni s-au mobilizat pentru a planta 20.000 de puieți de salcâm

Peste 700 de oameni din Udești s-au adunat pentru a planta 20.000 de puieți de salcâm

Mobilizare exemplară ieri la Udești, unde peste 700 de oameni s-au adunat pentru a planta 20.000 de puieți de salcâm. Acțiunea a fost organizată de primarul Săvel Botezatu și face parte dintr-un proiect care se întinde pe mai mulți ani și la finalul căruia mai multe dealuri din zona Oadeci vor fi împădurite pe o suprafață totală de 30 de hectare.
Cei 20.000 de puieți au fost primiți cu titlu de sponsorizare de la Direcția Silvică Suceava, iar angajații Ocolului Silvic Dolhasca au venit ieri la Udești pentru a oferi consultanță tehnică la acțiunea de împădurire.
Pe 29 octombrie 2013 s-au împlinit cinci ani de la o acțiune demarată de o televiziune centrală, intitulată generic „România prinde rădăcini”, iar printre zonele vizate a fost și dealul Oadeci din Udești. La acea vreme au fost plantați puieți pe o suprafață de cinci hectare, dar pentru că dealurile din împrejurimi sunt supuse eroziunii și alunecărilor de teren, primarul Săvel Botezatu a decis să continue acțiunea, iar la final să fie împădurită o suprafață de 30 de hectare de teren.
Startul acestui proiect ambițios s-a dat în primăvară, când a fost plantat un hectar de teren cu 5.000 de puieți, iar ieri a fost împădurită o altă suprafață de patru hectare de teren.
„Pentru noi, cei din Udești, această zonă are o semnificație aparte deoarece a constituit o sursă de inspirație pentru scriitorii Eusebiu Camilar, Constantin Ștefuriuc sau Mircea Motrici. Cândva, aici a fost o pădure, după cum spun bătrânii satului, iar acum noi dorim s-o refacem. E o mână de ajutor pe care o dăm naturii, pentru că asta trebuie să facem în lupta contra tornadelor și altor fenomene distructive”, a declarat primarul din Udești, Săvel Botezatu.
La acțiunea de ieri au participat toți angajații Primăriei Udești, elevii și dascălii școlilor din sat, dar și persoanele care beneficiază de ajutorul oferit de la bugetul de stat.

Recomandări

Peste 40 de pompieri militari și silvicultori s-au luptat miercuri până târziu în noapte cu un incendiu în fondul forestier la Sadova

Parteneriat încheiat între Jandarmeria Suceava și Garda Națională a Ucrainei pentru conservarea ariilor naturale protejate