În fața Prefecturii

Protestul sindicaliștilor de la BNS, „sabotat” de condițiile meteo

Protestul sindicaliștilor BNS a fost sabotat de ploaie
Protestul sindicaliștilor BNS a fost sabotat de ploaie

Salariații mai multor întreprinderi din municipiul Suceava, membri ai Blocului Național Sindical (BNS), au ieșit ieri în stradă, pentru a protesta față de incapacitatea guvernărilor de până acum de a îmbunătăți condițiile de trai, de a asigura locuri de muncă și condiții decente de lucru.
Protestul lor, programat pentru ora 14.00, în fața Prefecturii Suceava, a fost „sabotat” de condițiile meteo nefavorabile, protestatarii fiind rapid dispersați de o ploaie torențială, combinată cu rafale de vânt, mulți fiind imediat udați până la piele.
Protestul s-a numărat printre cele mai scurte și mai pașnice din istoria mișcărilor sindicale sucevene, protestatarii fiind siliți de ploaie să se adăpostească pe lângă zidurile Palatului Administrativ.
Cu toate acestea, revendicările lor s-au făcut auzite, pentru că au fost imediat invitați la discuții de subprefectul Constantin Harasim, căruia i-au înaintat un „manifest” – mesaj al BNS către clasa politică, adresat atât celor aflați la putere, cât și „celor care au fost și își așteaptă iar rândul să repete ce au făcut”.
Liderul BNS Suceava, Iordănel Secrieru, și-a exprimat nemulțumirile vizavi de salariile „de mizerie” cu care se confruntă angajații din numeroase domenii, de lipsa locurilor de muncă, de disponibilizările masive din ultima perioadă, de privatizările făcute discreționar și de faptul că, de la Revoluție încoace, lucrurile au mers din rău în mai rău.
Subprefectul Constantin Harasim le-a promis că va transmite nemulțumirile lor Guvernului, pe care îl reprezintă în teritoriu.
„Problemele voastre sunt problemele țării. Așa cum cea mai dificilă perioadă dintr-o iarnă grea este cea de final, așa este acum cu criza care ne-a lovit, pe care o resimțim din plin”, a spus Harasim.
Subprefectul le-a propus sindicaliștilor, care amenință cu numeroase alte proteste în stradă, să convoace o ședință de dialog social, în care problemele și sugestiile sindicaliștilor să fie dezbătute pe larg, iar concluziile acelei întâlniri să fie transmise apoi Guvernului.

Sindicaliștii BNS au prezentat lista de revendicări și nemulțumiri subprefectului Constantin Harasim
Sindicaliștii BNS au prezentat lista de revendicări și nemulțumiri subprefectului Constantin Harasim
Protestul sindicaliștilor BNS a fost sabotat de ploaie
Protestul sindicaliștilor BNS a fost sabotat de ploaie

Recomandări

Sindicaliștii din învățământul sucevean cer directorilor de școli și inspectorilor să fie „de partea corectă a baricadei” și să le susțină protestele

Opțiunile pentru debutul anului școlar: „careu”, cu flori, invitați și slujbă religioasă sau „socializare extinsă” cu elevii în clase

”Creșterea normei de predare cu două ore nu este fezabilă”, susțin sindicaliștii din învățământul sucevean

Angajați din învățământul preuniversitar au pichetat joi, pentru a șaptea zi, sediul Ministerului Educației
Angajați din învățământul preuniversitar au pichetat joi, pentru a șaptea zi, sediul Ministerului Educației