Ședința extraordinară a Consiliului Local Suceava, de majorare a prețului gigacaloriei, pentru a fi deblocată furnizarea căldurii către populație, a reprezentat pentru aleșii locali, reprezentanți ai partidelor politice aflate la putere sau în opoziție, o nouă ocazie de a se „împunge” cu tăișul vorbelor.
Pe lângă acuzele formulate de liderul consilierilor PDL, Lucian Harșovschi, către cei de la USL, pe care îi consideră responsabili că nu s-a votat mărirea prețului de furnizare a gigacaloriei cu trei zile mai devreme, o poziție critică a adoptat-o și liderul PNL Suceava, deputatul Alexandru Băișanu.
„Nu ați făcut decât să veniți să votați un proiect. Această discuție trebuia să aibă loc după o discuție cu cei care hotărăsc destinele Termica, pentru că în momentul de față aceasta nu e condusă de primărie, ci de administratorii judiciari. Puteți să mai luați încă 500 de hotărâri pozitive, decizia finală e în mâna creditorilor. Dacă aceștia nu își vor primi banii, sunt convins că nu vor accepta. În ultimii ani nu primăria a dat căldură, ci societățile comerciale care au adus căldură pe banii lor, prin vânzarea de cărbune, curent, etc.”, a spus Băișanu, după adoptarea proiectului de hotărâre.
Președintele de ședință, fostul viceprimar Viorel Seredenciuc, a ținut să-i dea o replică „acidă”:
„Sigur, vom ține cont de sfaturile dvs, dar tare m-aș fi bucurat dacă ne-ați fi chemat și pe noi la Parlament să ne spunem punctul de vedere când ați mărit taxele și impozitele locale. Este o opinie personală”.
Actualul viceprimar, Ovidiu Doroftei, a sărit imediat să-l pună la punct pe colegul său din CL, dar de la opoziție: „Taxele și impozitele se stabilesc prin Codul Fiscal. Dacă e o opinie personală, s-o păstrăm într-un cadru privat”.
Alexandru Băișanu, vizibil iritat de comentariul lui Seredenciuc, i-a replicat:
„Sistemul asta, «ba pe-a mă-tii»,nu va funcționa niciodată în România, dacă vrem ceva în continuare. Noi vorbim de căldură la Termica și voi vorbiți de o hotărâre a Guvernului, care era obligatorie și făcută anterior. Să nu ducem discuția în derizoriu”.
Atunci a intervenit și Lucian Harșovschi, care l-a rugat pe președintele de ședință să nu permită să se transforme această ședință în pupitru de parlamentar și să se vorbească „ca la Parlament”.
De altfel, la scurt timp, consilierii PDL s-au ridicat și au plecat, declarând că ședința este încheiată și că au trebuiri mai bune de făcut decât să stea să-i asculte pe cei care au venit să asiste la ședință, respectiv parlamentarii suceveni și conducerea administrației județene.
Un alt moment tensionat a fost cel în care președintele de ședință, Viorel Seredenciuc, singurul reprezentant PDL rămas în sală, i-a dat cuvântul senatorului Ovidiu Donțu, dar nu fără a rosti ironic „Domnul senator Donțu vrea să ne spună ce se mai întâmplă prin Fălticeni”, fâcând referire la faptul că acesta a fost ales senator în localitatea respectivă, nu pe municipiul Suceava.
Calm, Donțu i-a replicat: „Vă invit la cabinetul meu parlamentar din municipiul Suceava, la sediul Prefecturii Suceava, ca să vedeți câte probleme ridică oamenii din oraș”.
La final, președintele de ședință a „scuzat” plecarea intempestivă a colegilor săi din PDL, spunând că aceștia l-au anunțat telefonic că au avut o urgență.



