Furnizarea apei potabile va fi întreruptă sâmbătă, 12 octombrie, în zona străzii Universității, din municipiul Suceava, de la intersecția cu bulevardul 1 Mai și până la intersecția cu bulevardul George Enescu.
Oprirea apei reci va fi resimțită între orele 08.00 – 16.00, perioadă în care vor fi executate lucrările programate necesare implementării proiectului „Extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și apă uzată din municipiul Suceava”.