Municipalitatea suceveană va beneficia de compensarea unor datorii de aproape 40 de miliarde de lei vechi, după ce ieri consilierii locali, reuniți într-o ședință extraordinară, au aprobat repartizarea acestor bani, de către Agenția Județeană a Finanțelor Publice, în vederea stingerii obligațiilor fiscale restante către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, etc.
Săptămâna trecută, când a avut loc ședința ordinară, repartizarea banilor pentru stingerea arieratelor a fost respinsă, la grămadă cu alte prevederi ale proiectului de rectificare bugetară.
Numai că atunci, suma care a fost respinsă era de 3,79 milioane de lei, bani necesari pentru plata arieratelor către firma de salubrizare Rosal, în vreme ce suma pusă acum în discuție a fost de 3,97 milioane de lei.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, inițiatorul proiectului, a precizat că diferența de 180.000 lei reprezintă alți bani alocați de către Guvern, pentru ca Primăria Suceava să achite arieratele către firma Loial, pentru serviciile de întreținere a iluminatului public.
Asta l-a făcut pe consilierul local Lucian Harșovschi să spună că degeaba au fost arătați cu degetul că au respins proiectul de rectificare a bugetului local și că din cauza lor puteau fi pierduți banii de la Guvern pentru plata datoriilor la Rosal, pentru că oricum ar fi fost convocată o nouă ședință, pentru acceptarea diferenței de bani, de 1,8 miliarde de lei vechi.