Unul din cei patru bărbați răniți grav după ce două autotrenuri s-au izbit frontal pe DN 17, în satul Valea Putnei, comuna Pojorâta, a decedat la Reanimarea Spitalului Județean Suceava.
Costel Cândei, în vârstă de 41 de ani, din orașul Flămânzi, județul Botoșani, a decedat vinerea trecută, în jurul orei 14.30, la ceva mai mult de 24 de ore de la producerea accidentului.
Bărbatul fusese diagnosticat preliminar cu un grav traumatism cranio-cerebral, fractură de coloană lombară, fractură cot stâng și era în șoc hemoragic, încă de la început medicii fiind rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire.
Accidentul de o violență extremă s-a petrecut joia trecută, în jurul orei 10.45.
O autoutilitară MAN, care transporta ciment, în care se aflau doi șoferi din Neamț, care circula pe direcția Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei, a intrat în coliziune cu o altă autoutilitară MAN, care venea din sens opus, încărcată cu piatră cubică, condusă de un șofer din Iași, alături de care se afla schimbul său, bărbatul în vârstă de 41 de ani care a decedat.
Ancheta poliției a arătat că ambii șoferi au depășit neregulamentar, pe linie continuă, impactul petrecându-se în timp ce șoferul din Iași revenea spre banda sa de mers, iar cel din Neamț abia intrase în depășire.