„Prințul”, „Păsărica”, „Cacorel” și „Băbuca” au scăpat ieftin din dosarul de trafic de persoane și trafic de minori

Indivizii trimiși în judecată în dosarul denumit „fabrica de cerșetori din Italia” au scăpat ieftin la capătul celor doi ani de procese care au avut loc la Tribunalul Suceava. Pedepsele primite de cei 19 inculpați sunt cu suspendare în toate cazurile, instanța trasând și anumite obligații inculpaților, precum și perioade de încercare care oscilează de la caz la caz.
Gheorghe David (42 de ani), zis „Prințul”, Violeta Varga (41 de ani), zisă „Păsărica”, Carol Antal (39 de ani), zis „Cacorel”, Iosif Varga (59 de ani), zis „Corci”, Alexandru Chereji (65 de ani), zis „Didai”, Reghina David (60 de ani), zisă „Băbuca”, Codruț David (31 de ani), zis „Codru”, Alexandru David (38 de ani), zis „Pipăruș”, Gheorghe Varga (57 de ani), zis „Ghiusi”, David Augustin (44 de ani), zis „Tarzan”, Gheorghe Ilie Tiperciuc (43 de ani), zis „Jimi”, Natiu Varga (42 de ani), zis „Țiți”, Tudor –Cornel Varga (40 de ani), Pintea Varga (36 de ani), zis „Ralu”, Aura Varga (35 de ani) , zisă „Chichilia”, Vasile Beghean (47 de ani), Severus Covaci (40 de ani) , zis „Sever”, Gheorghe Jucan (44 de ani) și Niculai Pricope (46 de ani), zis „Nelu”, sunt cei 19 indivizi, majoritatea din Gura Humorului, care au fost judecați începând cu 2011.
Deși faptele pentru care procurorii au cerut condamnarea celor 19 persoane sunt dintre cele mai grave, plecând de la trafic de persoane și trafic de minori și terminând cu constituire de grup organizat sau aderare la un grup infracțional organizat, nimeni nu va sta la pușcărie vreo zi, pedepsele fiind cu suspendare pentru toată lumea.
Decizia de ieri a Tribunalului Suceava nu este însă definitivă și poate fi atacată cu apel la instanța superioară.
Cum funcționa „fabrica de cerșetori din Italia”
Potrivit anchetatorilor, afacerea cu cerșetori a început în anul 2000, când mai multe familii de romi din orașul Gura Humorului s-au stabilit sub un pod din Napoli (Italia), locuind în colibe și corturi.
Pentru a se întreține, romii lucrau la negru ori cerșeau pe străzile din oraș.
Văzând că se pot face bani buni de pe urma cerșetoriei, romii și-au chemat tot mai multe rude în Italia. Apoi, s-au gândit că pot aduce și alte persoane, care să stea cu mâna întinsă, iar banii să ajungă în buzunarele lor.
Au început atunci să promită locuri de muncă în Italia, iar victimele erau tot din rândul comunității romilor.
Le plăteau actele și drumul victimelor și le suceau mințile cu locuri de muncă în restaurante, terase, localuri etc..
Odată ajunși în Peninsulă, le confiscau pașapoartele și invocau fel de fel de datorii, iar victimele erau obligate să cerșească pentru ca traficanții să-și recupereze banii.
Mulți dintre cei traficați erau muzicanți și erau trimiși în stradă să cânte la instrumente.
În Napoli, tabăra traficanților și implicit a victimelor se afla la marginea orașului,într-o zonă numită Casa Nuovo-Casoria, sub un pod, unde erau amplasate mai multe corturi și barăci.
Pentru că „fabrica” de cerșetori funcționa, o parte dintre traficanți și-a extins afacerea, explică anchetatorii, și în alte orașe din Italia, cum ar fi în Bari. Aici, traficanții și-au stabilit cartierul general într-un castel părăsit.