Argumente

Lungu: „Nu e corect ca jumătate dintre suceveni să plătească pentru căldura celor din sistemul centralizat”



Ion Lungu: „Nu este corect ca, pentru jumătate din locuințele din municipiul Suceava, să-i sacrificăm și pe cei din cealaltă jumătate să plătească pentru încălzirea din sistemul centralizat”
Ion Lungu: „Nu este corect ca, pentru jumătate din locuințele din municipiul Suceava, să-i sacrificăm și pe cei din cealaltă jumătate să plătească pentru încălzirea din sistemul centralizat”

Majorarea prețului energiei termice vândute populației, de la 185 de lei la 250 de lei, măsură care va fi discutată în ședința de astăzi a Consiliului Local Suceava, este considerată de primarul Ion Lungu absolut necesară, din mai multe motive.
În primul rând, în cadrul aceleiași ședințe, urmează să fie majorat prețul gigacaloriei produse de Termica, care va ajunge la 445 de lei, nivel aprobat deja de ANRE (Agenția Națională de Reglementare a Energiei).
„Noua conducere a Termica nu acceptă să furnizeze apă caldă și căldură în pierdere, la vechiul preț. Este clar că această diferență la gigacalorie va fi suportată de către primărie”, a declarat ieri Lungu, care spune că achitarea unor subvenții de peste 240 de lei pentru fiecare gigacalorie consumată de suceveni ar băga rapid municipalitatea în faliment.
Chiar și la un preț de 250 de lei/gigacalorie, la populație, subvenția pe care o va avea de achitat municipalitatea pentru fiecare gigacalorie va fi de 195 de lei.
Ion Lungu a precizat că la Suceava prețul gigacaloriei a rămas unul din cele mai mici din țară, în timp ce alte orașe l-au majorat de mai mulți ani:
„Nu este corect să nu actualizăm prețul gigacaloriei către populație, așa cum au făcut majoritatea orașelor din țară. Prețul gigacaloriei este de 387 de lei la Reșița, de 350 de lei la Constanța, de 290 de lei la Arad, de 285 de lei la Focșani, de 265 de lei la Iași, (oraș cu care ne comparăm pentru că avem același sistem de încălzire și unde prețul gigacaloriei s-a majorat de anul trecut), și de 264 de lei la Sibiu. Cei care nu votează pentru creșterea prețului gigacaloriei votează de fapt pentru blocarea activității Primăriei municipiului Suceava. Fac apel la toți consilierii, să voteze cu mintea, nu cu sufletul, să găsim soluții de a asigura apă caldă și căldură la cei din sistemul centralizat, dar, în același timp, să poată funcționa și primăria.”
Doar jumătate dintre suceveni, racordați la sistemul centralizat de termoficare
Un alt argument adus de primar referitor la necesitatea majorării prețului de vânzare a gigacaloriei către populație vizează faptul că de banii cu care se subvenționează căldura și apa caldă de la Termica nu beneficiază decât o parte a populației municipiului, ceilalți neavând nici un beneficiu din sumele imense achitate ca subvenții.
„Nu este corect ca, pentru jumătate din locuințele din municipiul Suceava, să-i sacrificăm și pe cei din cealaltă jumătate să plătească pentru încălzirea din sistemul centralizat. Noi avem 33.000 de apartamente în municipiul Suceava și vreo 7.000 de case, iar numărul locuințelor branșate acum la sistemul centralizat este undeva la 21.000. Practic, jumătate din locuințele din Suceava nu sunt racordate la sistemul centralizat. Nu este corect ca un locuitor din Burdujeni Sat, unde nu există sistem centralizat, să plătească căldura pentru unul din oraș, care are și alte posibilități financiare. Jumătate din oraș nu are de-a face cu sistemul centralizat, cartiere întregi, precum Burdujeni Sat sau Ițcani, neavând nimic de-a face cu acest sistem de încălzire a locuințelor.”, a explicat Lungu.
20 de milioane de lei, economii anuale numai din subvențiile la căldură
Acesta a spus că valoarea subvențiilor anuale acordate Termicii pentru consumul de gigacalorii al populației este de aproximativ 20 de milioane de lei (200 de miliarde de lei vechi), bani care nu vor mai avea această destinație odată cu punerea în funcțiune a noii centrale termice, private, la care prețul gigacaloriei va fi tot de 250 de lei, dar nu va mai fi dublat de subvenții de la primărie.
„Din cauza serviciului de termoficare, activitatea financiară a Primăriei Suceava este blocată, ca urmare a supraefortului financiar de a da 320 de miliarde de lei vechi la Termica(sume restante la plata subvențiilor). Important este să putem asigura energia termică sucevenilor în această iarnă și ca energia termică să nu mai fie plătită de două ori – o dată de populație, prin prețul de vânzare stabilit de Consiliul local, iar a doua oară, prin subvențiile oferite de primărie, ca să acopere diferența până la costul de producție”, a adăugat Lungu, care și-a exprimat temerile că o parte din consilierii locali vor adopta o poziție populistă și se vor împotrivi majorării de preț, doar pentru a câștiga simpatia unora dintre suceveni, care sunt racordați la sistemul centralizat.
„Nu e o plăcere pentru nimeni să majoreze acest preț, dar nu avem altă soluție. Nu în ultimul rând, pentru cei cu venituri reduse se vor acorda ajutoare de încălzire a locuințelor, proiectul fiind deja adoptat. În plus, în fiecare an primăria acordă ajutoare financiare de urgență la cei cu posibilități financiare reduse”, a explicat șeful municipalității sucevene.
Dacă proiectul de majorare al prețului gigacaloriei va fi aprobat în forma propusă, creșterea de preț va fi de 35%.



Recomandări

Administratorul Servicii Comunale din Rădăuți atrage atenția că cetățenii riscă să rămână fără apă caldă după ce consilierii PSD nu au votat alocarea subvenției la gaz în avans

Furnizarea apei calde către locuitorii din Rădăuți, reluată vineri după-amiază după o pauză de mai bine de o săptămână

Furnizarea apei calde către locuitorii din Rădăuți, reluată vineri după-amiază după o pauză de mai bine de o săptămână
Furnizarea apei calde către locuitorii din Rădăuți, reluată vineri după-amiază după o pauză de mai bine de o săptămână

Furnizarea apei calde către locuitorii din Rădăuți, reluată vineri după-amiază după o pauză de mai bine de o săptămână

Furnizarea apei calde către locuitorii din Rădăuți, reluată vineri după-amiază după o pauză de mai bine de o săptămână
Furnizarea apei calde către locuitorii din Rădăuți, reluată vineri după-amiază după o pauză de mai bine de o săptămână