Probleme

Refacerea străzilor afectate de lucrările de apă-canal, întârziată de lipsa asfaltului

Lucrările de refacere a străzilor afectate de lucrările de extindere și reabilitare a rețelelor de apă și canalizare din municipiul Suceava bat pasul pe loc de vreo două săptămâni. Acest lucru a ieșit la iveală în comandamentul de ieri dimineață, de gestionare a lucrărilor pe POS Mediu, când primarul Ion Lungu i-a luat la întrebări pe constructori în privința străzii Mitocului, care trebuia refăcută încă de acum două-trei săptămâni.
Numai că pe strada respectivă, în afara unui strat de binder, pe o laterală a drumului, unde au fost montate conductele, nu s-a mai făcut nimic, încât, pe o jumătate de drum, carosabilul are două înălțimi, în vreme ce cealaltă jumătate este brăzdată de șanțurile de racordare a gospodăriilor din zonă la conductele noi.
Constructorii care răspund de lucrare, firma Pfeiffer, arată însă cu degetul înspre furnizorul de asfalt.
„Stația de asfalt a Florconstruct a fost stricată, ne-a produs o mare întârziere, iar acum, când au reparat-o, asfaltează străzile lor, pentru care au contract, iar pe noi ne lasă la urmă”, a spus Mihai Roșca, managerul de proiect al Pfeiffer.a
Replica primarului le-a arătat clar că asta nu e o scuză pentru ca ei să lase drumul în acea stare:
„Asta e problema voastră. Căutați alți furnizori de asfalt!”.
Strada Mitocului a fost asfaltată integral cu numai doi ani în urmă, motiv pentru care li s-a și cerut celor de la Pfeiffer să o readucă la starea inițială, în cel mai scurt timp, aceasta fiind o importantă arteră de circulație, care face legătura cu Mitocul Dragomirnei.

Recomandări

Gheorghe Șoldan a cerut urgentarea lucrărilor de modernizare a unuia dintre cele mai spectaculoase drumuri din județ, Panaci – Bilbor

Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița
Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița

Cei 15 milioane de euro alocați prin mecanismul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava
Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Reabilitarea canalizării de sub bulevardul principal continuă, inclusiv cu refacerea terenului afectat de săpături

Lucrările la rețelele de apă de pe 6 Noiembrie continuă până la jumătatea lunii septembrie

Lucrările la rețelele de apă de pe 6 Noiembrie se apropie de finalizare pe un tronson, dar vor continua cel puțin trei săptămâni în etapa următoare
Lucrările la rețelele de apă de pe 6 Noiembrie se apropie de finalizare pe un tronson, dar vor continua cel puțin trei săptămâni în etapa următoare