Pe unul dintre geamurile azilului de bătrâni de la Valea Putnei, Constantin Harasim, în vârstă de 88 de ani, din municipiul Suceava, privește în gol de ore bune.
Veteran de război, fost maistru tehnician construcții căi ferate, bătrânul are o poveste tristă.
Este mai bine de un an de când a fost adus la azil de o nepoată de-a sa, direct din Spitalul Județean Suceava, unde a stat internat săptămâni la rând, după ce a fost lovit de propriul său fiu.
Nu mai aude aproape deloc, însă de fiecare dată când vorbește cu cineva, amintește de „căsuța mea”, pe care speră să o mai vadă măcar o dată până în ziua când va închide definitiv ochii.
„Am trăit o viață grea. Am chinuit mult și tot ce am muncit a fost pentru căsuța mea…”, își începe bătrânul plângând povestea.
Nora și-a adus copiii dintr-o relație anterioară și au ocupat toată casa. Bătrânul a fost mutat într-o magazie
Căsuța lui Constantin Harasim e la aproximativ 80 de kilometri distanță de azilul în care își târâie acum bătrânețile cu ajutorul unui cadru metalic.
E vorba de un imobil de pe strada Eroilor din cartierul Burdujeni, pe care, după decesul soției sale, în 1998, l-a împărțit cu fiul său, Corneliu Harasim, în vârstă de 53 de ani.
În 2005, acesta din urmă s-a căsătorit cu Casandra Harasim, în vârstă de 52 de ani, mamă a patru copii dintr-o relație anterioară, și s-au mutat cu toții în imobilul de pe strada Eroilor.
„Când fiul meu s-au căsătorit, i-am primit aici frumos, cu absolut tot ce era necesar pentru o bună conviețuire”, rememorează octogenarul.
A fost „mutat” într-o magazie anexă a locuinței, iar de atunci au început problemele.
În 2011, bătrânul a cerut Judecătoriei Suceava să fie reintegrat într-una dintre cele trei camerele ale gospodăriei ridicate de el și soția sa, cerere admisă de judecători și rămasă definitivă și irevocabilă.
Cu toate astea, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, Corneliu Harasim și soția acestuia „nu au respectat hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și nu i-au permis părții vătămate să folosească acea cameră”.
În aprilie 2012, conflictul a degenerat, iar fiul bătrânului l-a amenințat pe acesta cu un topor.
În iunie 2012, executorul judecătoresc Radu Stărica a pus în executare sentința civilă și le-a pus în vedere lui Corneliu și Casandra Harasim să-l lase pe bătrân să locuiască în acea casă, atrăgându-le atenția asupra consecințelor penale ale nerespectării sentinței civile menționate.
După ce a plecat executorul, arată procurorii, cei doi soți l-au evacuat din nou pe bătrân, gonindu-l din nou în magazia în care a trăit în ultimii ani.
Constantin Harasim a sesizat poliția, iar ofițerii de la Ordine Publică trimiși la fața locului au găsit în camera dată de instanță bătrânului obiecte vestimentare ale celor doi soți și ale copiilor femeii.
„Cei doi învinuiți au precizat ofițerilor de poliție judiciară că partea vătămată refuză să se mute, dorind să le facă rău, însă aceste susțineri sunt neadevărate, cei doi învinuiți fiind de rea-credință, având în vedere că ei au continuat să folosească camera respectivă, fiind de natura evidenței că nu au înțeles să respecte dispozițiile obligatorii ale instanței de judecată”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurori.
În fața polițiștilor, însă, Corneliu și Casandra Harasim și-au luat angajamentul verbal că vor elibera imediat camera respectivă și că vor permite bătrânului să locuiască acolo.
În stare gravă la spital, după ce a fost lovit de fiul său
Conflictul dintre cele două părți a degenerat și, pe data de 25 iulie 2012, între tată și fiu a avut loc un alt episod violent.
Procurorii susțin că fiul octogenarului l-a lovit pe acesta din urmă cu pumnii în zona pieptului, bătrânul dezechilibrându-se și, în cădere, lovindu-se de un trotuar și suferind o fractură de col femural.
Constantin Harasim a fost internat în spital și, potrivit medicilor legiști, a avut nevoie de 100-120 de zile de îngrijiri medicale.
Din ziua aceea (25 iulie 2012), bătrânul nu și-a mai văzut casa. A fost o perioadă la spital, iar după externare a fost dus de o nepoată de-a sa la azilul de bătrâni din Valea Putnei, comuna Pojorâta, unde se află și în prezent.
Luna trecută, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus trimiterea în judecată a fiului și a nurorii bătrânului, pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea hotărârilor judecătorești, amenințare și vătămare corporală gravă (în cazul lui Corneliu Harasim) și nerespectarea hotărârilor judecătorești (față de Casandra Harasim).
Ce a declarat fiul victimei la audieri. Se temea că tatăl său o să-l omoare
Audiat de polițiști și procurori, Corneliu Harasim a negat că și-ar fi împiedicat tatăl să locuiască în acea cameră, susținând că bătrânul voia să rămână în magazia sa și, în aceste condiții, nu avea rost ca acea încăpere să rămână nelocuită.
Corneliu Harasim recunoaște că și-a amenințat tatăl cu un topor, dar neagă agresiunea din 25 iulie 2012, când l-ar fi lovit cu pumnii pe octogenar, iar acesta a suferit fractura de col femural.
Explică totuși că a avut în acea zi un conflict cu bătrânul, pentru că acesta voia să pună lacăt pe ușa camerei sale, și că, la un moment dat, în timp ce tatăl său se afla prin curte, a trecut pe lângă el cu un cărucior, situație în care este posibil ca bătrânul să se fi dezechilibrat singur și să fi căzut.
Întrebat de ce a fugit de la fața locului după ce bătrânul a căzut și și-a rupt piciorul, explicația fiului este halucinantă. Corneliu Harasim a declarat că a fugit pentru că îi era frică de tatăl său, care, susține bărbatul, îl amenința cu moartea.
„Faptul că învinuitul Harasim Corneliu a fugit de la fața locului demonstrează că acesta a realizat gravitatea faptei comise, știind că vor fi anunțate organele de poliție, iar justificarea sa că s-ar fi temut de tatăl său întrucât îl amenința cu moartea nu poate fi reținută, având în vedere vârsta înaintată a părții vătămate, de 88 de ani”, mai arată procurorii în actele înaintate instanței de judecată.
Am încercat să luăm și un punct de vedere de la cei doi învinuiți. Nu i-am găsit la domiciliu, însă am contactat-o telefonic pe Casandra Harasim, care, în primă fază, ne-a spus să așteptăm câteva zile, o să vorbească cu soțul ei și o să ne întâlnim.
Au trecut mai multe zile, am contactat-o din nou pe inculpată, însă aceasta ne-a spus că nu are timp, întrucât pleacă la țară și vor reveni ei cu un telefon peste două zile. Am așteptat să treacă și acest nou termen, însă, din nou, nici un semn de la soții Harasim.
Pomelnicul bătrânului
Pe patul pe care stă mai tot timpul, bătrânul are o mapă cu documente, majoritatea scrise de mână.
Are schița casei sale și îmi arată cu mâna-i tremurândă odaia sa, conturată cu pixul.
Cu toate prin câte a trecut, Constantin Harasim găsește puterea să-și ierte fiul.
Are o singură pereche de pantaloni și cu vocea înecată în lacrimi îmi povestește că toate hainele, hăinuțele cum spune el, i-au rămas în camera sa.
Scoate o bucată de hârtie pe care scria mare, de mână: „POMELNIC”.
„Eu, Constantin, – citește cu greu bătrânul – mă rog pentru fiul și nora mea, pentru marele răutăți purtate în inima și în sufletul lor pornite asupra mea, chiar de moarte, făcându-mi mie mari dureri și suferințe, pentru a pune stăpânire forțată pe toate bunurile mele. Mă rog să li se ierte toate răutățile și păcatele făcute asupra mea”.
Ultima dorință
În azilul de la Valea Putnei, denumit Centrul Filantropic „Sf. Vasile cel Mare”, dat în folosință în octombrie 2011, sunt 19 locuri pentru bătrâni.
În mini-garsoniere, cu pat, televizor, salon, bucătărie, bătrânii își alină singurătatea.
Constantin Harasim se deplasează cu greutate, cu un cadru metalic, iar pentru că nu aude, vorbește destul de rar.
De altfel, pentru a-l întreba sau a-i comunica ceva, trebuie să-i scrii pe o bucată de hârtie ce vrei de la el.
„Când a venit la noi era într-o situație jalnică. Aici, datorită condițiilor, arată mult mai bine acum. Mai iese din cameră și se plimbă pe hol, se uită pe geam… Și tot amintește de căsuța lui”, declară Marcela Chiriluc, angajată a Centrului Filantropic „Sf. Vasile cel Mare”.
Pe Constantin Harasim l-am lăsat așa cum l-am găsit, privind în gol pe geamul de la camera sa.
Disperat, ne ruga să-l ajutăm să se întoarcă acasă.
În drum spre Suceava, mi-am amintit de ultima dorință din pomelnicul scris de bătrânelul Harasim: „Eu, Constantin, rog a mi se da însănătoșire, sănătate, putere, pentru a putea merge pe picioarele mele la căsuța mea, din care cu mari dureri și lacrimi am plecat din ea”.
