Locuințele ANL din municipiul Suceava pot fi cumpărate la un preț mult mai mic decât anii trecuți, după ce Agenția Națională a Locuințelor a actualizat prețurile de achiziție a acestora.
„Noul preț este de 326 de euro pe metrul pătrat, față de 411 euro pe mp, cât era anul trecut. În aceste condiții se apropie prețul unui apartament de prețul de piață, undeva la 22.000 – 25.000 de euro, ceea ce ar da posibilitatea celor interesați să le cumpere. Practic, scade prețul apartamentelor ANL cu 5.000 – 7.000 de euro”, a anunțat ieri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Mai mult, chiriașii acestor locuințe destinate tinerilor sub 35 de ani vor putea să le cumpere și prin credite ipotecare încheiate direct cu Agenția Națională a Locuințelor.
În municipiul Suceava, 150 de locuințe ANL îndeplinesc condițiile necesare pentru a fi scoase la vânzare, prioritate având actualii chiriași.
„Sper să vindem cât mai multe locuințe ANL, să putem demara construirea altor 80 de unități locative aprobate în zona Metro, unde avem deja 80 de locuințe ANL date în folosință. Marele avantaj este că utilitățile sunt aduse în zonă, nu mai sunt necesare cheltuieli foarte mari pentru a le racorda”, a adăugat edilul sucevean.
În 2012, tarifele de vânzare a locuințelor ANL au mai suferit o modificare, când prețurile au scăzut de la 448 euro pe metrul pătrat la 411 euro pe metrul pătrat.
Oportunitate
Prețul apartamentelor ANL din Suceava a scăzut cu 5.000 – 7.000 de euro
