Gigacaloria produsă de Termica Suceava va fi mai scumpă din toamna acestui an.
Ca urmare a majorării prețului gazului metan, societatea de termoficare a municipiului reședință de județ a trimis Primăriei Suceava o solicitare de majorare a prețului gigacaloriei, de la 274,73 lei la 445,16 lei.
“Creștereade preț este semnificativă, de 62%, motivația principală fiind scumpirile de până acum la gaz metan, cât și creșterile de preț prognozate. Important este cine suportă acest tarif, pentru că efortul trebuie împărțit între primărie, Termica și populație”, consideră primarul Ion Lungu.
Scumpirea cerută de către Termica are deja aviz pozitiv din partea Autorității Naționale de Reglementare a Energiei, dar, pentru a fi facturat de către Termica, trebuie să fie aprobat mai întâi în Consiliul Local.
„Trebuie să facem tot posibilul să asigurăm acest serviciu de termoficare, până la punerea în funcțiune a noii centrale. Eu sunt convins că la noua centrală vom putea obține un preț mult mai bun la energia termică, aproape la jumătate din cel solicitat în prezent de Termica”, a adăugat Lungu.
În prezent, prețul unei gigacalorii plătite de suceveni către Termica este de 185 de lei, dar acesta ar putea fi modificat, ca urmare a majorării prețului de producție, de la 274,73 lei la 445,16 lei.