Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 6 aug 2013 - Anul XVIII, nr. 180 (5387)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6699 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Rezultate

77% dintre candidaţii de la examenul de titularizare au luat note peste 5

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Ieri au fost publicate rezultatele examenului naţional de titularizare în învăţământul preuniversitar, în urma căruia se vor ocupa posturile titularizabile disponibile pentru anul şcolar 2013-2014 sau cele de suplinire calificată.

Rata de promovare (cel puţin nota 5) înregistrată la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante sau rezervate din învăţământul preuniversitar, din data de 30 iulie, înainte de soluţionarea contestaţiilor, este de 77,56%.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, „din cele 771 de lucrări evaluate, 333 (43,19%) au fost notate cu note peste 7, 265 de teze (34,37%) au fost evaluate cu note între 5 şi 6,99, iar 173 de lucrări (22,43%) au fost evaluate cu calificative sub 5”.

Irina Gafiţa, din Fălticeni, a susţinut titularizarea la istorie, teza sa fiind notată cu calificativul maxim. Tot cu 10 a fost evaluată şi lucrarea Maricicăi Atudorei, din Cornu Luncii, aceasta susţinând titularizarea la limba şi literatura română.

Totodată, trei teze (limba şi literatura română, educaţie muzicală şi psihopedagogie specială) au fost evaluate cu 9,90.

Cristina Teodorovici, inspector şcolar adjunct în cadrul IŞJ, a menţionat că „iniţial au fost trimise către corectare 779 de lucrări, însă opt dintre acestea au fost anulate conform art. 79 alineat 1, din OM 6239/2012. Aşteptăm de la Ministerul Educaţiei mai multe explicaţii cu privire la aceste lucrări anulate. Se poate ca celor care au corectat tezele să le fi părut că există anumite semne distincte pe lucrare, ceva suspect, fapt pentru care au luat această hotărâre”.

Concursul de titularizare constă într-o probă practică sau inspecţie specială la clasă şi o probă scrisă. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidaţii trebuie să obţină minim nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică sau la inspecţia specială de la clasă. Pentru angajarea pe perioadă determinată, candidaţii trebuie să obţină minim nota 5 la fiecare dintre cele două probe.

Reamintim că la proba scrisă pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar sucevean s-au prezentat 781 de candidaţi. 69 dintre candidaţi au absentat, iar 23 de examinaţi au părăsit sălile de examinare după ce au văzut cerinţele tezei. Testarea a avut loc la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava şi la Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava.

 

Candidaţi nemulţumiţi de numărul mic de posturi titularizabile

Odată cu orele amiezii, mai mulţi candidaţi s-au adunat ciorchine la centrele de examinare pentru a consulta listele cu notele de la examenul de titularizare. Mulţi denunţă oferta de posturi săracă din învăţământul sucevean, menţionând că pe listele IŞJ se regăsesc puţine posturi titularizabile pentru disciplinele la care au susţinut examen.

Marcel Creţuleac a susţinut examenul la educaţie fizică şi sport şi a fost notat cu 8,20. Este mulţumit de nota sa şi susţine că se aştepta la un rezultat bun. „M-am pregătit vreo două luni pentru acest examen. Cât despre un post titularizabil, nu ştiu dacă o să prind. O să urmăresc listele să văd şi restul colegilor ce note au luat şi cum vom fi repartizaţi”, susţine tânărul.

La aceeaşi disciplină a susţinut testarea şi Mihai Coca, acesta fiind notat cu 7,92. „Sunt mulţumit, nu o să depun contestaţie. M-am pregătit doar o săptămână pentru examen”, mărturiseşte acesta.

Maria a susţinut examenul la educaţie plastică şi, deşi a luat o notă mare, acest fapt nu o bucură, ţinând cont că pentru această disciplină IŞJ nu a scos la concurs nici un post titularizabil. „Am luat 8,27. E o notă mare, având în vedere că nu m-am pregătit foarte mult, circa două săptămâni. Nu sunt posturi titularizabile pentru această disciplină, concurăm pentru ceva ce nu există. Nu ai post, nu ai unde să profesezi. Sunt disponibile doar posturi de suplinitor”, spune candidata.

Nemulţumită de modul în care i-a fost evaluată teza am întâlnit-o pe Bianca Zaharescu, aceasta obţinând nota 5,85, ce-i permite să ocupe doar un post de suplinitor.

„Voi depune contestaţie. Mi s-a părut mai uşor ca anul trecut, dar am luat notă mai mică. Eu speram măcar la un 7. Cât priveşte posturile titularizabile, sunt 110 candidaţi şi vreo zece posturi”, ne-a spus tânăra, care a susţinut teza la limba şi literatura română.

Potrivit calendarului titularizării 2013, în zilele de 5 şi 6 august se înregistrează contestaţiile la IŞJ Suceava. Pe 8 august se vor afişa rezultatele finale, iar o zi mai târziu va avea loc etapa I de repartizare la catedră, pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Etapa a doua de repartizare, pentru angajare pe perioadă determinată, va avea loc pe 14 august.

 

La nivel naţional

La nivel naţional, rata de promovare înregistrată la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante sau rezervate din învăţământul preuniversitar este de 79,89%. Au fost evaluate lucrările a 29.509 candidaţi, iar dintre aceştia, 14.098 de candidaţi (47,78%) au obţinut note între 7 şi 10, iar 9.476 de candidaţi (32,11%), note între 5 şi 7. Cel mai ridicat procent al notelor peste 7 s-a înregistrat în judeţul Cluj (56,82%), iar cel mai scăzut procent, în judeţul Mehedinţi (30,02%). 5.935 de participanţi au obţinut note sub 5.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului 77% dintre candidaţii de la examenul de titularizare au luat note peste 5.
 Vizualizări articol: 1676 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
77% dintre candidaţii de la examenul de titularizare au luat note peste 55.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei