Din surprizele evenimentului

Imnul Festivalului Internațional „Bucovina Rock Castle”



Festivalul Internațional „Bucovina Rock Castle”, organizat de Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Muzeul Bucovinei și www.dragusanul.rola Cetatea de Scaun a Sucevei, în intervalul 22-25 august, are, începând cu această ediție, un imn propriu.
„Mi-a fost dat să fiu martor al unei recuperări de memorie fabuloasă, pe care o săvârșesc sacerdoții de la DorDeDuh”
Imnul festivalului, care va fi auzit în fiecare seară la ora 17,55 și la finalul concertelor, la ora 0,30, se numește „Dojana” și este o piesă care aparține trupei timișorene DorDeDuh (componență: Hupogrammos – voce, chitară, clape, instrumente tradiționale, Sol Faur – chitară, clape, instrumente tradiționale, Flavius Misaras – bas, Ovidiu Mihăiță – tobe, percuție).
Piesa „Dojana” a fost aleasă ca imn al festivalului de inițiatorul și „motorul” manifestării, scriitorul Ion Drăgușanul, care-și justifică astfel alegerea: “De decenii bune, mă strădui să deslușesc, celor doritori de așa ceva, cântecul ancestral (nicidecum arhetipal – deci, instinctual), cântecul omului metafizic, pe care doar necitiții, inclusiv mulți istorici, îl consideră «primitiv». Am o puzderie de partituri (cele mai recente au peste 160 de ani vechime), pe care le-am ascultat doar cântate de… computer și deja îmi pierdusem speranța că ar putea înțelege cineva care este și în ce constă frumusețea pe care o provoacă doar cântecul inițiatic, doar sacralitatea limbajului ritmicității (Luga suryanyya), când, lucrând cu încrâncenare vrăjmașă la ediția din acest an a Festivalului Internațional «Bucovina Rock Castle», mi-a fost dat să aud «Luga suryanyya» (în traducere exactă: limba iluminării, dar Solomon o numea «limbapăsărilor», cu trimitere directă la îngeri), mi-a fost dat să fiu martor al unei recuperări de memorie fabuloasă, pe care o săvârșesc sacerdoții de la DorDeDuh, profunzi cunoscători de mit, de metafizică, de cronologie instrumentală”.
„Tânjind după veșnicie, sacerdoții timoșoreni izbutesc nu deslușiri, ci străfulgerări de nedeslușit, de veșnicie, de intrare în armonie”
„Tânjind după veșnicie – își motivează în continuare Ion Drăgușanul opțiunea – (asta înseamnă, de fapt, mitul androginului, «dorul de duh, de spirit», deci «dorul» desprinsului din veșnicul nedeslușit, și fără nume, prin deslușire și cuvânt, de «întregul în care a fost») sacerdoții timișoreni (majoritatea, cum este și firesc, într-o metafizică riguroasă și profundă, nemți) izbutesc nu deslușiri, ci străfulgerări de nedeslușit, de veșnicie, de intrare în armonie, care mă obligă, ba chiar mă îmbrâncesc să primesc în propriul meu «dor de întregul în care am fost» simbolistica sacră, cu multiplicității de trăiri (nu de simboluri care să înlocuiască un deslușit cu un altul). Chiar și stigmatul (pecetea, în vechiul uzual, loggo, astăzi) probează inițieri sacerdotale de necontestat, simbolistica sacră ritmicizând stări, condiționări ale extazului, și pentru inițiați, dar și pentru profani, pentru instinctele lor (abia aici e vorba, cumva, de arhetipuri) vag păstrătoare de memorie obștească cioburată. Pentru toate acestea, dar și pentru o puzderie de alte rațiuni, pe care nu e timpul să le expun aici (am făcut-o în cărțile «Datina, Biblia Românilor»și «Povestea așezărilor bucovinene»), cu îndreptățirile de întemeietor și de salvator anual al manifestării, îmi iau libertatea de a proclama drept imn al ediției 2013 aFestivalului Internațional «Bucovina Rock Castle» piesa trupei DorDeDuh”.
Imnul Festivalului Internațional „Bucovina Rock Castle” poate fi vizualizat și ascultat pe site-ul www.dragusanul.ro.



Recomandări

Zeci de formații din șase țări au adus și anul acesta folclorul autentic la Câmpulung Moldovenesc în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”

Zeci de formații din șase țări au adus și anul acesta folclorul autentic la Câmpulung Moldovenesc în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”

Nume sonore din teatrul și cultura românească vin la Suceava, la Festivalul Internațional ”Zilele Teatrului Matei Vișniec”

Detalii despre Festivalul Internațional ”Zilele Teatrului Matei Vișniec”, oferite de organizatori
Detalii despre Festivalul Internațional ”Zilele Teatrului Matei Vișniec”, oferite de organizatori