Săptămâna aceasta, șeful municipalității sucevene, Ion Lungu, a făcut o nouă rundă de demersuri pentru obținerea fondurilor necesare asigurării plăților compensatorii pentru salariații disponibilizați de la Termica.
În cursul zilei de marți, Lungu a fost prezent la Ministerul Muncii, unde a purtat discuții cu secretarul general, Petru Păun-Jurea, în legătură cu avizarea proiectului de hotărâre de Guvern privind asigurarea plăților compensatorii la Termica.
Discuții pe aceeași temă le-a purtat și săptămâna trecută cu ministrul Dragnea, la Iași.
„Ministerul Dezvoltării Regionale a finalizat și a înaintat proiectul de hotărâre de Guvern privind plățile compensatorii. Acesta urmează să mai primească avizul Ministerului Muncii, a Ministerului de Finanțe și a ministerului Justiției. Am promisiunea că astăzi (nr. – miercuri) va fi avizat de comisia de specialitate din cadrul Ministerului Muncii”, a declarat Ion Lungu.
Edilul sucevean a precizat că a avut deja discuții și la Ministerul de Finanțe, la comisia de specialitate, astfel încât să urgenteze această hotărâre de Guvern, ca salariații de la Termica să ia salariile compensatorii.
„În măsura în care va fi nevoie voi merge din nou la București, pentru că dacă urmărim îndeaproape proiectul, putem scurta termenul de aprobare a lui”, a adăugat primarul Sucevei.
Aproximativ 300 de angajați ai societății de termoficare a Sucevei rămân de luna aceasta fără un loc de muncă, ca urmare a reorganizării firmei, care, din iarna acestui an, nu se va mai ocupa și de producerea energiei termice, ci doar de distribuția sa.