Intervenție dificilă

Incendiul din apropiere de Parcul Național Călimani s-a extins pe 15 hectare

Cu autoutilitara Unimog se transportă la un singur drum un bazin de 1.000 de litri de apă în zona incendiului

După incendiul izbucnit în Vinerea Mare, când au ars în jur de 40 de hectare de fond forestier, pe raza satului Dornișoara, comuna Poiana Stampei, la limita cu județul Bistrița-Năsăud, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava se confruntă cu un nou puternic incendiu de pădure.
Incendiul, care a început joi după-amiază la o suprafață de patru hectare de vegetație uscată cu resturi de exploatare lemnoasă, în zona Gura Haitii, comuna Șaru Dornei, aproape de Parcul Național Călimani, cuprinsese, aseară, aproximativ 15 hectare, fiind afectat și fondul forestier.
Sute de cadre ale ISU Suceava au fost trimise de joi după-amiază în zonă pentru stingerea flăcărilor care, în vârf de pantă, au cuprins inclusiv arbori de mari dimensiuni. În sprijinul pompierilor aduși de la Vatra Dornei, Suceava, Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, au intervenit și zeci de lucrători forestieri, precum și cadre ale Serviciului voluntar pentru situații de urgență al Primăriei Șaru Dornei.
„Se fac eforturi foarte mari, s-au realizat două dispozitive cu ajutorul motopompelor, cu care se intervine asupra incendiului. În prezent, incendiul a fost localizat”, a transmis vineri seară purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, locotenentul Marian Ruscan.
În lupta cu flăcările care au cuprins pădurea la Gura Haitii a contat foarte mult contribuția unuia dintre pompierii Detașamentului Vatra Dornei, care a venit cu o autoutilitară gen Unimog, proprietate personală, pe care a pus-o la dispoziția ISU, pentru lichidarea incendiului.
Cu respectiva autoutilitară se transportă la un singur drum un bazin de 1.000 de litri de apă în zona incendiului.

Incendiul din apropiere de Parcul Național Călimani s-a extins pe 15 hectare
Incendiul din apropiere de Parcul Național Călimani s-a extins pe 15 hectare
Incendiul din apropiere de Parcul Național Călimani s-a extins pe 15 hectare
Incendiul din apropiere de Parcul Național Călimani s-a extins pe 15 hectare
Incendiul din apropiere de Parcul Național Călimani s-a extins pe 15 hectare
Incendiul din apropiere de Parcul Național Călimani s-a extins pe 15 hectare
Cu autoutilitara Unimog se transportă la un singur drum un bazin de 1.000 de litri de apă în zona incendiului
Cu autoutilitara Unimog se transportă la un singur drum un bazin de 1.000 de litri de apă în zona incendiului

Recomandări

Elevii din mai multe localități ale județului pot participa la un concurs care va pune în valoare frumusețea florei din Parcul Național Călimani