Final de drum

Fostul crainic al stadionului Areni a încetat din viață

Rebusist și finanțist, Ioan Vațlavec a plecat duminică seară să comenteze ultimul meci de pe Areni

Ioan Vațlavec, omul care timp de 48 de ani a fost vocea „stadionului” Suceava, a murit duminică seară. Avea 72 de ani și era un om respectat de întreaga comunitate. Cei care lau cunoscut spun că era un om deosebit și că ultimul meci îl va comenta în Ceruri.
„Pentru mine a fost un prieten și un tovarăș desăvârșit. Eram aproape unul în celălalt pentru că am colaborat aproape 50 de ani. O viață de om, cei mai frumoși ani ai sportului sucevean i-am petrecut împreună și vor rămâne nemuritori”, a declarat Constantin Șlic, colegul lui Ioan Vațlavec de la stația de amplificare a stadionului Areni.
Ioan Vațlavec a devenit crainic al stadionului din Suceava în 1964 și a continuat această muncă până anul trecut, în noiembrie.
În afara pasiunii sale pentru fotbal, Ioan Vațlavec a fost și un renumit rebusist, iar cariera sa profesională a fost legată de meseria de revizor contabil la Direcția de Finanțe. Pe 1 decembrie 2000, președintele de atunci al României, Emil Constantinescu, l-a decorat cu Crucea Națională Serviciul Credincios în clasa a III-a pentru corectitudine și competență profesională. Ioan Vațlavec va pleca pe ultimul drum miercuri de la ora 12.00, de la Biserica Sf. Vineri din cartierul George Enescu.

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Zi de aleasă sărbătoare în Horodnic de Sus, cu liturghie arhierească oficiată de episcopul Europei de Nord, onoruri pentru preoții comunității și o lecție de unitate a primarului Valentin Luță