Executare silită

Societatea de transport public a Sucevei, la un pas de a fi scoasă în stradă

Zilele TPL-ului în actualul sediu de pe strada Traian Vuia sunt numărate, după ce procesul purtat cu TASA timp de aproximativ șapte ani a fost pierdut și executorul judecătoresc li s-a prezentat deja la poartă, pentru a pune sentința în aplicare. Societatea de transport public local a pierdut dreptul de a mai utiliza baza preluată de la fosta societate Transport Public Suceava (TPS), deși până acum a plătit chirie pe clădirile utilizate, dar nu firmei TASA, care le-a cumpărat la licitație, ci administratorului judiciar al TPS, intrată în faliment.
Marcel Mustea, executorul judecătoresc care trebuie să pună în aplicare decizia instanțelor, a făcut deja demersuri pentru evacuarea TPL din baza auto cumpărată de TASA, dar, deocamdată, acțiunea a fost suspendată.
„Am depus și noi o contestație, iar până nu se judecă, măsura de evacuare nu poate fi dusă la îndeplinire. Oricum ar fi, noi nu plecăm de acolo. Nu avem unde să ne mutăm, dar chiar de ne scot din clădiri, vom rămâne în curte, pentru că terenul este al Primăriei Suceava”, a declarat administratorul unic al TPL, Darie Romaniuc.
Una din soluțiile pe care le are TPL este să ajungă la o înțelegere cu TASA, să utilizeze aceleași clădiri ca și până acum, ceea ce este greu de crezut, după războiul de șapte ani purtat prin instanțe, sau să amenajeze o nouă hală de reparații și întreținere a autobuzelor și microbuzelor. În acest scop, conducerea Primăriei Suceava a alocat deja în bugetul acestui an o sumă de zece miliarde de lei vechi, dar noua hală ar putea să fie amenajată pe unul dintre terenurile de lângă Termica.
Un alt proces care le dă fiori celor de la TPL și municipalității este cel în baza căruia TASA solicită daune de 318.400 euro, pentru că ani în șir nu a putut folosi clădirile pe care le-a cumpărat.
Imobilele fostei societăți de transport, TPS SA, au fost scoase la licitație de Direcția Generală a Finanțelor Publice în 2004, fiind achiziționate de TASA cu echivalentul a aproximativ 150.000 de euro.

Recomandări

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, și-a prezentat primul bilanț: „Împreună cu echipa mea, am pus bazele unor proiecte importante pentru județul Suceava”

Gheorghe Șoldan a mers la Viena pentru a discuta cu reprezentanții Wizz Air despre noi zboruri de la Suceava