În cazul în care Federația Europeană de Handbal nu va omologa sala Liceului cu Program Sportiv pentru finala Challenge Cup, sucevenii trebuie să găsească o altă soluție.
Varianta de rezervă a fost stabilită în urma discuțiilor purtate în cadrul Consiliului de Administrație al echipei Universitatea Suceava, după cum a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu: “În cursul zilei de marți am avut o întâlnire la Liceul cu Program Sportiv ca să vedem cum trebuie pregătită sala pentru meciul din semifinalele Cupei Challenge. Trebuie să vedem ce putem face și în împrejurimi, încercăm să asfaltăm aleile pentru a pregăti cât mai bine această partidă. Ni s-a cerut, ca în cazul în care ajungem în finală, să avem o sală de rezervă. Am prins sala LPS, iar ca rezervă, am vorbit cu primarul de la Roman și am prins sala de acolo. În măsura în care apare vreo problemă vom disputa meciul la Roman”.
Edilul sucevean și-a exprimat dorința de a vedea echipa suceveană de handbal în finală: “Sperăm să ajungem în finală, iar acolo vom mai vedea. Oricum, este o carte de vizită și o onoare pentru municipiul Suceava să aibă o echipă în semifinalele Cupei Challenge. Iată că eforturile făcute de Primărie în ultimii nouă ani de zile, dar și de mine personal, în ultimii 15-20 de ani de când susțin această echipă, au dat roade”
Până să ajungă în finală, sucevenii au de trecut de dubla manșă cu luxemburghezii de la Handball Esch, meciul tur fiind programat pe 20 aprilie, la ora 18:00.