Proiect

Arhiepiscopia Sucevei intenționează să reabiliteze Cazinoul din Vatra Dornei cu bani europeni

Cazinoul din Vatra Dornei, de ani buni într-o stare jalnică
Cazinoul din Vatra Dornei, de ani buni într-o stare jalnică

Arhiepiscopia Sucevei intenționează să reabiliteze Cazinoul din Vatra Dornei cu bani europeni. În acest sens, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, împreună cu o firmă specializată cu care a colaborat și la obținerea finanțării externe pentru restaurarea mănăstirilor Dragomirna, Moldovița și Sucevița, lucrează la un proiect de finanțare europeană, pentru salvarea clădirii cazinoului din Vatra Dornei.
Preotul iconom stavrofor Cătălin Axinte, consilier economic în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, ne-a spus că „intenția noastră este să reabilităm clădirea și să-i dăm utilitate culturală. Nu putem vorbi de sume, deocamdată, pentru că lucrăm la proiect, încă nu l-am depus. Să vedem ce axă de finanțare putem accesa. Proiectul trebuie foarte bine pus la punct, documentat, pentru a putea obține banii necesari lucrărilor de reabilitare a Cazinoului din Vatra Dornei”.
Finanțare, „cu hârtiile pe masă”, după Paști
Într-o intervenție la Radio Orion Fm Vatra Dornei, preotul Mihai Negrea, cel care se îngrijește, din 2006, de Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Podu Coșnei, unde a înființat un centru pentru copii orfani și copii săraci și astfel a devenit „peste noapte” tată pentru copii greu încercați de viață, a spus că „Arhiepiscopia va accesa în anul 2014 fonduri de șase milioane de euro pentru reabilitarea cazinoului”. Tot el a mai spus că pe perioada Postului Paștelui „lucrările la Cazinou au fost sistate și că vor fi reluate după sărbătoarea Învierii Domnului”.
În calitate de administrator al Casei Vladimir (fostul sediu al Minierei din Vatra Dornei, care se află în stare de degradare), unde Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților ar vrea să amenajeze un centru social pentru nevoiași, părintele Mihai Negrea (cunoscător al situației în care se află Cazinoul din Vatra Dornei) a mai completat, tot pentru Radio Orion Fm și Monitorul de Dorna, că după Postul Paștelui va spune mai multe lucruri despre finanțare și o va face „cu hârtiile pe masă”.
Pe lângă fondurile europene pe care Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților dorește să le obțină din fonduri europene pentru reabilitarea Cazinoului, părintele Negrea a mai făcut referire la sponsorizări, precum și la investitori pe care încă nu-i poate nominaliza.
Cazinoul din Vatra Dornei, bijuterie arhitectonică
Considerat o adevărată bijuterie arhitectonică, Cazinoul din Vatra Dornei a fost construit din chetă publică, la care a contribuit însuși împăratul Franz Joseph. Cazinoul din Vatra Dornei a fost ridicat la sfârșitul secolului XIX, în special pentru lumea bună a Vienei, care venea la băi la Vatra Dornei și avea nevoie de distracție. Arhitectura aducea cu cea a Cazinoului din Baden – Austria, care a rămas o atracție turistică și în ziua de azi, în timp ce Cazinoul din Vatra Dornei este doar o ruină monument istoric. Inaugurarea a avut loc la 10 iulie 1899 și a adus laolaltă constructori, autorități române și imperiale austriece, turiști și localnici.

Recomandări

Polițiștii de la Vatra Dornei au găsit la timp trei minori care nu reveniseră în centrul în care sunt plasați

Moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor călători în întreaga Arhiepiscopie a Sucevei și Rădăuților în zilele de 21 și 22 octombrie 2025

Simpozionul Internațional „Chemarea străbunilor: istorie și credință pentru viitorul românilor de pretutindeni”

În Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au debutat cele două campionate de fotbal pentru tineri, „Cupa Domnițelor” și „Cupa Mușatinilor”