Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 18 mar 2013 - Anul XVIII, nr. 63 (5270)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

O nouă şansă

Denis, copilul care abia se ținea pe picioare, dansează şi schiază după două luni de tratament la Endermo Clinic

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

 

Denis, un copil de 9 ani din municipiul Suceava, abia se mai ţinea pe picioare în urmă cu câteva luni, iar acum merge împreună cu tatăl său la schi şi în sfârşit e bucuros că poate şi el să se joace precum ceilalţi copii de vârsta lui.

După ce au căutat tratamente la spitale şi medici din toată ţară, părinţii lui Denis au găsit speranţă chiar la Suceava, la clinica Endermo Clinic de pe strada Mărăşeşti.

Un aparat din dotarea acestui centru de sănătate şi înfrumuseţare a făcut minuni cu Denis şi asta în numai două luni.

Constantin Vieriu, tatăl lui Denis, ne-a povestit că problemele copilului său au început încă de la naştere. Au fost la Iaşi, la Târgu-Mureş, la băi în staţiunea 1 Mai, la recuperări. „Nu avea stabilitate pe picioare, mâinile nu le putea coordona, nu putea să alerge ca toţi ceilalţi copii... Îşi dorea foarte mult să alerge şi el, să se joace, să fie şi el normal... pe noi ne durea chestia asta”, mărturiseşte tatăl lui Denis.

Medicii l-au diagnosticat pe Denis cu neurofibromatoză, tip 1, o problemă la nervul optic care a făcut ca micuţul să nu mai vadă aproape deloc cu ochiul drept, iar cu stângul foarte puţin.

Au ajuns şi la specialişti din Bucureşti, iar mai apoi la o clinică din străinătate. Aici, au găsit o rezolvare a problemelor lui Denis, un tratament de chimioterapie, însă costurile erau uriaşe pentru familia Vieriu.

 „Timp de un an de zile, în fiecare săptămână trebuia să facem o şedinţă de chimioterapie, ceea ce ar însemna vreo 50 de şedinţe, iar o şedinţă costa în jur de 1.500 de euro. Numai tratamentul ne-ar fi ajuns 75.000 de euro, plus costurile de cazare, de masă... toate celelalte. Era cu mult peste puterile noastre”, continuă Consntantin Vieriu. 

Au găsit o soluţie de compromis, aceea de a urma cu exactitate tratamentul medicilor de la clinica din străinătate la Institutul Oncologic din Cluj. Prima şedinţă de chimioterapie a fost chiar când Denis a terminat grupa pregătitoare la grădiniţă, însă după mai multe săptămâni a apărut un efect secundar: neuropatia periferică, afecţiune care i-a afectat muşchii şi nervii copilului.

„A început să aibă simptomele de instabilitate, de necoordonare. Nu mai putea să prindă cu degetele o coală de hârtie, degetele de la palme se încleştau, nu mai putea să stea în picioare, cădea...”, povesteşte tatăl lui Denis.

Medicii le-au recomandat să ducă copilul să facă mai multă recuperare şi, printr-o cunoştinţă, au aflat de aparatele minune de la Endermo Clinic.

„Am venit la aparat când a început şcoala. El are clasă la etajul II, trebuia să-l urc scările, să mă duc în fiecare pauză să văd dacă nu vrea să-l duc la toaletă, să-l aduc înapoi în bancă, să-i scot cărţile, să-i scot mâncarea să o aibă la îndemână”, povesteşte tatăl lui Denis.

Îşi aminteşte că la prima şedinţă, copilul nu putea să stea în picioare pe platforma aparatului, având nevoie de un scăunel. 

„De la prima şedinţă la Huber Motion Lab s-a văzut deja o schimbare în comportamentul lui, altfel a început să se coordoneze, să aibă mai multă siguranţă, mai multă putere. Acum, la nici câteva luni, am mers împreună la schi. E mai puternic decât atunci când s-a îmbolnăvit de neuropatie. La serbarea de Crăciun, la şcoală, el dansa, a avut dansuri. Nici doamnei învăţătoare nu i-a venit să creadă aşa ceva”, zâmbeşte acum Constantin Vieriu.

 

„L-am văzut alergând şi nu îmi venea să cred. La vârsta lui, este un luptător”

George Morari este kinetoterapeutul de la Endermo Clinic care s-a ocupat de Denis.

Îşi aminteşte de prima şedinţă cu micuţul Denis la aparat: „Picioarele erau în hiperextensie şi se ţinea foarte greu pe picioare”.

Acum sunt cei mai buni prieteni, iar pentru Denis pedeapsa cea mai mare nu este să nu-l laşi afară sau la calculator, ci să-i spui că s-a amânat şedinţa la aparat.

„Am luat-o de la zero. Abia după primele trei şedinţe a stat în picioare pe platforma aparatului. După aia a crescut forţa, rezistenţa. Dacă la început lucram 15 minute, acum facem jumătate de oră. De la o şedinţă la alta îl vedeam că e altfel. Într-o zi îl aşteptam şi mă uitam pe geam. L-am văzut alergând şi nu îmi venea să cred. La vârsta lui, este un luptător, a avut multă voinţă”, explică George Morari.

 

Huber Motion Lab, un aparat minune

Huber Motion Lab este o tehnologie unică în România, aflată în dotarea Endermo Clinic.

E un laborator, o întreagă sală de fitness, forţă, gimnastică, într-un singur aparat.

„Aparatul are trei obiective principale: arderea grăsimilor, fortificarea musculaturii şi corectarea posturii”, declară kinetoterapeutul George Morari.

Clientul se aşează pe platforma oscilantă a aparatului, se prinde de braţele acestuia şi începe o serie de exerciţii interactive 3D.

Aparatul are integrate peste 400 de exerciţii, schimbând periodic poziţia corpului, în funcţie de rezultatele pe care doreşte să le obţină clientul şi antrenamentul ales de kinetoterapeut.

O şedinţă durează 35 de minute, iar primele rezultate apar chiar de la început.

Câteva minute la Huber Motion Lab sunt echivalentul a două ore la sala de fitness, iar după numai un abonament la acest aparat, susţin specialiştii clinicii, pierdeți 10% din masa de grăsime şi câștigați două kilograme de masă musculară.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Denis, copilul care abia se ținea pe picioare, dansează şi schiază după două luni de tratament la Endermo Clinic.
 Vizualizări articol: 3115 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.20/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.2 din 5 voturi
Denis, copilul care abia se ținea pe picioare, dansează şi schiază după două luni de tratament la Endermo Clinic4.255

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Felicitari! trimis de
(18 mar 2013, 22:12:14
Bravo, Denis!Tine-o tot asa!:))
Felicitari,George.Sa ti dea Dumnezeu putere pt. a ajuta si alte persoane care au nevoie de tine.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei