La Solca, aproape o sută de soiuri de măr şi păr, unele vechi şi de peste un secol

Un descendent din familia Eisenhauer a lăsat moştenire încă din anul 1898 una din cele mai mari şi importante colecţii de soiuri de mere, o mare parte dintre acestea fiind păstrate până astăzi într-o livadă din Solca. Acum, Hildegard Eisenhauer Strugariu deţine o suprafaţă de cinci hectare de livadă pe care cultivă 80 de soiuri de măr şi 14 soiuri de păr, soiuri vechi, autohtone şi soiuri din perioada austro-ungară, de când familia Eisenhauer s-a stabilit în Bucovina.

Stră-străbunicul ei era un pasionat de pomicultură, de înmulţirea şi diversificarea soiurilor de mere. La loc de cinste în locuinţa pomicultoarei stă înrămat un articol de ziar prin care Iosef Haisehaur, în data de 25 mai 1898, îşi făcea reclamă cu material săditor din peste 100 de sortimente de măr şi păr. El producea material săditor în cantităţi foarte mari şi aşa a reuşit să împrăştie în întreaga Bucovină soiurile de măr şi păr pe care le-a adus din Germania şi Austria, o parte din ele fiind păstrate până astăzi.

Pentru menţinerea soiurilor din livada familiei Eisenhauer, munca este ceva mai migăloasă, unele dintre acestea necesitând material săditor obţinut numai din seminţe, care abia după doi ani devin portaltoi şi aşa mai departe.

Hildegard Eisenhauer Strugariu a precizat: „Cu eforturi foarte mari reuşim să menţinem aceste soiuri de măr. Le menţinem pentru că avem şi o pepinieră acasă. Încercăm să producem singuri materialul săditor. Dacă am aduce soiuri noi, acestea nu s-ar putea adapta la suprafeţele mici, de cinci hectare, şi, în plus, nu ar putea convieţui soiurile noi cu soiurile vechi. Producem materialul săditor singuri, producem soiuri noi prin diferite metode de altoire, altoim părul şi ca portaltoi folosim gutuiul sau folosim părul sălbatic. Şi la măr ne facem singuri marcotele din diferite soiuri de măr. Producem materialul săditor şi prin marcote din seminţe la anumite soiuri, cum ar fi London Pepping, un soi foarte vechi, sau soiul Tirol, care este la fel foarte vechi în Bucovina. Seminţele respectivului măr, după ce ajunge la un anumit grad de maturitate, de coacere, le punem în nişte straturi formate din pământ amestecat cu nisip pentru încolţire. În doi ani de zile reuşim să facem acea marcotă sau acel portaltoi pe care se poate altoi soiul de măr pe care ni-l dorim”.

În livada de la Solca se găsesc câteva soiuri de măr despre care puţini români au auzit

Privind lădiţele cu fructe parcă ai în faţă o lecţie de desen a naturii, merele parcă sunt pictate, fiecare soi de măr are trăsăturile lui, are caracteristicile lui. Nu poate să nu-ţi atragă atenţia soiurile de pere Untoasă Napoleon, Răpănoase, Decana de iarnă şi Bergamut sau cele de măr, cum ar fi Trauben, Franţuzesc roşu, Masanschi, Gurken, Renet şpiţ, Renet portocaliu, Renet de Canada, Renet leder, Renet ananas, Renet Baumann, Domnicel, Gravenstein, Buracic, Banana de iarnă, Cure, Citron, Belle Fleur Jaune, Frumuseţea Romei, Bonaparte, Bohnapfel, Verde de Ştettin, Calvil de zăpadă, Renet de Champagne, Masanski Sovari, Poinic Candil Sinap.

Trauben, sau strugurel cum i se mai spune, este un soi mai tomnatic, fructul arată ca o lămâie, coacerea lui începe pe la jumătatea lunii spetembrie şi se păstrează foarte bine până la jumătatea lunii decembrie sau chiar ianuarie, când vara nu este secetoasă. Hildegard Eisenhauer ne-a spus că este un soi de măr cu productivitate foarte mare, copacii sunt viguroşi, de pe un copac din soiul Trauben se pot recolta şi 600-700 kilograme de mere, iar copacul are o vechime de 60-70 de ani.

Soiul de pară Decana de iarnă se recoltează cu scări de până la 14 metri. Un copac din acest soi poate să aibă o productivitate de 400-500 de kilograme de pere. Fructele lui, asemănătoare cu un butoiaş, sunt zemoase, au gust dulce-acrişor, ajung la maturitate începând din decembrie şi se păstrează şi până în luna mai.

Soiuri vechi şi gustoase de măr

Renet de Landsberg este un soi de măr foarte aromat, la fel ca mai toate soiurile de origine austriacă. Este obţinut din încrucişarea a două soiuri foarte vechi, de o dimensiune mai mică, şi s-a obţinut un soi cu o dimensiune mai mare şi cu un gust mai bun. Este considerat un măr de prima calitate datorită gustului său excelent, dulce-acrişor, răcoritor, cu aromă delicată.

Frumuseţea Romei este un soi puţin mai nou, obţinut printr-o încrucişare din soiuri mai vechi. Este un soi care se adaptează uşor la orice tip de sol, rezistent la ger, boli şi păianjeni. Merele sunt de culoare roşie-vişinie intensă, sunt rezistente la transport, iar pulpa este consistentă, suculentă, cu gust dulce, acidulat.

Gravenstein este un soi de iarnă, un măr cu aspect comercial foarte atractiv, foarte aromat. Anul 2012 a fost unul mai capricios pentru acest soi, au rodit mai puţine, dar fructele au aceeaşi frumuseţe ca în ceilalţi ani, a precizat Hildegard Eisenhauer Strugariu.

Un al soi apreciat este Buracic, un soi foarte vechi.

„Soiurile sunt după dicţionarul pomicol, mă folosesc de pomologia veche, pomologia lui Miciurin, toate soiurile poartă denumirea ca la carte”, ne-a spus pomicultoarea din Solca.

Tratamente clasice, aproape eco

Merele obţiunte de pe cele 5 hectare de teren nu sunt foarte mari, dar sunt sănătoase, fiind folosite tratamente cât mai apropiate de cele eco.

„Este o colecţie foarte frumoasă de soiuri, numai că anii aceştia de secetă au produs foarte mari pagube la livezile vechi. Seceta este inamicul numărul unu al mărului şi al părului. Este un inamic extraordinar de mare, chiar mai mare ca dăunătorii, pentru că dăunătorii reuşim să îi stârpim prin diferite metode, prin stropiri, dar seceta cu greu poate fi combătută. Folosim stropiri bazate pe sulfatul de cupru împreună cu pasta de var, acea zeamă bordoleză care nu afectează foarte mult fructul. Prin aceste stropiri, chiar dacă nu înlăturăm toţi dăunătorii, reuşim totuşi să menţinem soiurile fără tratamente chimice puternice. Soiurile acestea autohtone, vechi, sunt mai sensibile, nu rezistă la multe tratamente, nu rezistă la substanţe chimice. Am încercat în câţiva ani diferite tratamente moderne, care la un moment dat au distrus foarte multe soiuri de măr. Mergem mai mult pe tratamente ecologice, tratamente clasice, acea zeamă bordoleză care pentru noi este un produs nemaipomenit şi pe care îl foloseau cu succes străbunicii. Aşa reuşim să menţinem mica livadă de la Solca”, ne-a spus Hildegard Eisenhauer Strugariu.