Printează articolul
Trimite e-mail
Mamă „eroină” pentru două perechi de fraţi, aflaţi în situaţie de risc. Cam aşa ar putea fi numită Aurelia Palamariuc, din comuna Bogdăneşti, care din dragoste pentru copii a devenit în anul 2002 „părinte de profesie” - asistent maternal profesionist. Femeia, în vârstă de 46 de ani, are în plasament patru copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani. Este greu de crezut că un salariu lunar puţin peste minimul pe economie a tentat-o pe această femeie să-şi umple casa cu copii, în condiţiile în care are o fată şi un băiat majori, realizaţi, proveniţi din propria căsătorie. Este ceva mai presus de înţelegerea multora, este asumarea unei răspunderi, o iubire necondiţionată pentru copii, mai ales pentru cei neajutoraţi, cărora le lipseşte, din varii motive, iubirea părinţilor naturali.
Dragoste de mamă... la prima vedere
Se spune că prima dragoste nu se uită niciodată. Şi nu este greşit. Alex Pop, în vârstă de 14 ani, este primul copil care a ajuns în familia asistentului maternal, în anul 2002, pe când avea 3 ani şi jumătate. Se afla la acea vreme în asistenţă maternală la Floarea Mitocariu, un asistent maternal tot din Bogdăneşti, cumnată cu Aurelia Palamariuc. La fiecare întâlnire „între cumnate”, Alex se prindea de gâtul Aureliei şi îi spunea că el vrea să meargă cu ea. Unde? De ce? Nu putea să explice la 3 ani şi câteva luni, doar că în sufletul Aureliei s-a născut o mare iubire pentru acest copil fragil, cu probleme de sănătate (rahitism).
După mai multe despărţiri în lacrimi, Aurelia şi-a convins familia, pe soţul ei şi pe copii, că ar vrea să-l aducă pe Alex în familia lor. A făcut cursuri de asistent maternal şi a primit copilul dorit. A fost unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa Aureliei, pentru că l-a văzut pe Alex cu lacrimi de bucurie în ochi, spunând, fără să-i ceară nimeni, neîncetat: mama, mama, mama.
Reîntregirea familiei
Mama „de profesie” ne-a spus că nu a fost uşor. „Alex avea rahitism, avea pieptul bombat, era slăbuţ şi tare sensibil. M-am ocupat mult de el, cu alimentaţie bună, cu exerciţii, cu comunicare, cu dragoste, de ce nu, şi l-am adus pe calea cea bună. A făcut progrese văzând cu ochii. Devenise un membru al familiei. Toată lumea îl iubea. I-am insuflat mereu încrederea în propriile lui forţe. Nu am regretat. Din primul an de şcoală, din clasa I, şi până acum, în clasa a VIII-a, a adunat zeci de diplome şi m-a făcut să fiu tare mândră. Mereu este lăudat la şcoală de profesori. Este un elev premiant şi asta este cea mai mare satisfacţie pentru mine. Nu am muncit în zadar”, ne-a povestit femeia.
În anul 2007, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, a cărei angajată este Aurelia, i-a propus femeii să îl ia în plasament şi pe fratele lui Alex, Vasile Pop, acum în vârstă de 15 ani, pentru ca cei doi fraţi să nu crească despărţiţi. „Îl cunoşteam şi pe Vasile. Cu el am avut mai mult de muncă. Învăţa doar după repetiţie. A trebuit să muncesc mai mult, să îl învăţ cum să memoreze şi cum să gândească singur. Aşa a ajuns şi el la rezultate. Îi promiteam câte ceva, dacă învaţă bine. Şi-a dorit o bicicletă. I-am spus că dacă ia examenul de capacitate şi intră la un liceu bun va primi bicicleta. A muncit, a învăţat şi i-am cumpărat bicicleta. Acum este elev la Colegiul <Vasile Lovinescu>în Fălticeni. Este un copil bun”, ne-a povestit Aurelia.
Nu vor să-şi vadă mama naturală
Relaţia dintre cei doi fraţi, Alex şi Vasile, este una strânsă. Singura lor familie este familia Aureliei. Când erau mititei, de doar câţiva anişori, copiii au fost abandonaţi de mama naturală într-un spital din Rădăuţi. Imediat au fost luaţi de Protecţia Copilului Suceava şi daţi în plasament în asistenţă maternală.
Deşi reprezentanţii Protecţiei Copilului Suceava au reuşit să dea de mama naturală, care locuieşte în judeţul Maramureş, copiii nu au vrut să ia legătura cu aceasta. Luminiţa Axinte, consilier în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, ne-a spus: „Am încercat să restabilesc o legătură cu mama băieţilor Pop, domiciliată în Maramureş. Am cerut o anchetă socială Direcţiei din Maramureş. Într-un final, am primit şi un răspuns de la mama fraţilor. Mama naturală nu prea are posibilităţi materiale, dar întenţionam să transferăm copiii în cadrul acelei Direcţii, pentru ca băieţii să fie mai aproape de mamă. Am primit din partea copiilor ca răspuns un categoric nu. Ei nu doresc să restabilească o legătură cu mama naturală. Mama pentru ei este un străin şi mama adevărată este aici, este Aurelia Palamariuc. Casa lor este aici. Nu au dorit să ia legătura cu mama naturală”, ne-a explicat Luminiţa Axinte. Unul dintre fraţi, Vasile Pop, ne-a spus, profund emoţionat, că familia Aureliei Palamariuc este totul pentru el.
Şi-a dorit o fetiţă... a primit două surori
Anul trecut, Aurelia Palamariuc a mai primit în plasament două surioare, pe Gabriela şi Dalina-Elena Romaniuc, în vârstă de 7, respectiv 6 ani. „Văzând că băieţii au crescut, atât Alex, cât şi Vasile se descurcă bine cu şcoala şi nu îmi creează probleme, fata mea s-a căsătorit şi s-a stabilit în Italia, băiatul lucrează la Suceava, m-am gândit să mai cresc un copil. Îmi doream o fetiţă, dar am primit două. Sunt la noi în familie de anul trecut şi s-au adaptat foarte bine. Înainte, fetele au fost la un asistent maternal din Hârtop. Ne-am ataşat foarte mult de ele. Mă ascultă, sunt cuminţi. Gabriela este la clasa pregătitoare. Se înţeleg foarte bine şi cu băieţii mai mari, pe care îi consideră fraţii lor”, ne-a povestit Aurelia. Consilierul Luminiţa Axinte ne-a spus că
„în acest caz, mama naturală este de acord cu adopţia fetiţelor, dar tatăl este plecat în străinătate şi nu a putut fi contactat”.
Un exemplu pentru toţi părinţii
În Bogdăneşti sunt 50 de asistenţi maternali profesionişti, monitoritzaţi în permanenţă de reprezentanţii Protecţiei Copilului Suceava. „Pot să o dau pe Aurelia Palamariuc ca exemplu şi celorlalţi asistenţi maternali, chiar oricărui părinte. Şi-a făcut mereu datoria, a răspuns solicitărilor noastre, iar în relaţia cu copiii luaţi în plasament, cred că am şi eu de învăţat de la ea. Mai mult decât mamă, ea este prietenă cu copiii şi i-a apropiat foarte mult şi de aici au venit şi rezultatele. Nu am auzit că se plânge de ei. Reuşeşte să scoată ce-i mai bun de la fiecare. Le valorifică calităţile şi îi încurajează când fac un lucru bun. Există comunicare între ei, şi asta se vede”, ne-a spus Luminiţa Axinte.
„Nu aş putea să-i cresc cu răceală, fără sentimente”
Asistenţii maternali sunt sfătuiţi să nu se ataşeze foarte mult de copil, pentru că, după o perioadă, el se poate întoarce în familia naturală sau poate fi dat spre adopţie. Aurelia Palamariuc ne-a spus că îi va ajuta pe copiii pe care-i are în plasament şi după ce termină şcoala. „Nu pot să-i abandonez, mai ales că fac parte din familie. Copiii mei o să-i ajute să-şi găsească un loc de muncă. Nici nu mi-am pus problema să plece. Să ne ajute Dumnezeu, să fie sănătoşi şi să putem să facem cât mai mult pentru aceşti copii. Nu le-a impus nimeni să-mi spună mamă. Nu pot, însă, atunci când mă îmbrăţişează sau atunci când îmi spun mamă să îi cert, să le interzic acest lucru. Nu aş putea să-i cresc cu răceală, fără sentimente. Asta nu este viaţă. Ar fi un chin pentru ei, dar şi pentru mine”, a completat mama Aurelia.
Casa femeii este plină de viaţă, de amintiri. Pe pereţi, în vitrine, sunt la loc de cinste diplome ale copiilor, fotografii de familie, medalii. Fiecare are o poveste. Pentru fiecare, poate, Aurelia a vărsat o lacrimă, a dormit mai puţine ore pentru a-i pregăti pe copii să meargă la şcoală, să obţină rezultate bune. Femeia îşi doreşte mult ca cei patru minori pe care-i creşte să fie respectaţi la şcoală, în comunitate, să fie pregătiţi pentru viaţă, să nu regrete vreodată că au crescut în familia ei.
