Acuzații grave

Patronul unui gater din Broșteni, reținut de Crima Organizată

Patronul unei firme din Broșteni care se ocupă cu prelucrarea materialului lemnos a ajuns în arestul Poliției după ce procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Neamț l-au acuzat că a pus bazele unei structuri de crimă organizată care se ocupa cu traficul de lemn. Benone Moroșanu este acuzat de comiterea mai multor infracțiuni, respectiv
inițierea constituirii unui grup infracțional organizat, infracțiuni la regimul silvic, evaziune fiscală în formă continuată, fals și uz de fals. Bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și urma să fie dus ieri în fața judecătorilor de la Tribunalul Neamț pentru emiterea unui mandat de arestare. În aceeași boxă au ajuns și doi polițiști, Valentin Toderică, șef de post în Grințieș – Neamț, și Ștefan Măcărescu, ajutor șef post în aceeași localitate.
Pentru a documenta corespunzător acest caz, anchetatorii au efectuat și 22 de percheziții în trei județe, Neamț, Suceava și Harghita. Acestea au avut loc în dimineața zilei de marți, 18 septembrie, iar în Suceava a fost vizată doar societatea din Broșteni administrată de Benone Moroșanu.
„S-a reținut că învinuiții au constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat și alte persoane, printre care și un angajat din cadrul Ocolului Silvic Poiana Teiului și trei agenți de poliție de la Posturile de Poliție Grințieș și Fărcașa. Rolul polițiștilor era acela de a oferi date concrete cu privire la acțiunile de control efectuate în domeniul respectiv, contra unor foloase materiale”, se arată într-un comunicat al DIICOT Neamț.
Faptele au avut loc în perioada noiembrie 2011 – septembrie 2012, iar prejudiciul adus bugetului de stat se ridică la zeci de miliarde de lei vechi.
În urma perchezițiilor, au fost indisponibilizate un autotren, 45 metri cubi de cherestea, în valoare de 21.500 de lei, aproximativ 200 mc buștean, în valoare de 40.000 de lei, precum și suma de 24.000 de lei.

Recomandări

Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

Grupare din care făcea parte și un agent al Poliției de Frontieră, acuzată că aducea ilegal din Ucraina și plasa pe piață amfetamină

Patru funcționari, puși sub acuzare în dosarul celor 1700 de străini cu cetățenii obținute fraudulos. Doi dintre ei au ajuns în arest

Fabrică de acte false pentru 1.700 de cetățeni din state foste membre URSS, la Câmpulung Moldovenesc
Fabrică de acte false pentru 1.700 de cetățeni din state foste membre URSS, la Câmpulung Moldovenesc