Tudor Gheorghe, pledoarie pentru muzica lăutărească şi muzica populară adevărată

Maestrul Tudor Gheorghe nu şi-a dezamăgit nici de această dată publicul sucevean, care a umplut sala mare a Casei de Cultură Suceava, de Dragobete, făcând, în spectacolul „Între rapsozi şi lăutari”, o adevărată pledoarie pentru muzica lăutărească şi muzica populară adevărată. Artistul a făcut mereu comparaţie între cântecul de mahala, lăutăresc autentic, şi decăderea lui din ziua de azi. Nu a lipsit din spectacol nici o manea semnată de maestrul Tudor Gheorghe, în fapt un pamflet rafinat, şi nici un fragment de aşa-zisă muzică populară, ridiculizând nonvaloarea, limbajul deloc subţire din cântecele care se doresc populare, difuzate pe canalele de televiziune: „Foaie verde, foaie lată/ Sunt cel mai fericit tată/ Am crescut băiat şi fată/ Fata seamănă cu mine/ Înaltă şi făcută bine/ Şi băiatul tot aşa/ Că seamănă cu mă-sa”... Artistul a fost însoţit la Suceava de un mic taraf, format din cinci instrumentişti.

Maneaua, trecut şi prezent

În faţa sucevenilor, care l-au primit cu căldură, cu multe aplauze, cu respect pentru actul cultural pe care îl face la fiecare spectacol-lecţie, maestrul Tudor Gheorghe a spus că atunci când a simţit că societatea românească este debusolată, „noi, în general, suntem debusolaţi..., când am simţit că frumuseţea cântecului popular românesc, zestrea de necontestat a naţiei române, ce am dat noi mai frumos omenirii, este călcată în picioare, este batjocorită în toate felurile, pe televiziuni, am simţi nevoia să fac spectacole, să readuc în conştiinţa oamenilor frumuseţile muzicale ale poporului român”.
În prima parte a spectacolului, Tudor Gheorghe a „stricat” ţinuta obligatorie cu care ne obişnuise şi a apărut în faţa publicului cu cravată şi sacou, explicând această schimbare cu o vorbă veche a unui lăutar din perioada interbelică: „Cine dracu’ a mai văzut broască înecată-n baltă şi lăutar fără cravată”. Artistul a arătat ce însemna şi cum era muzica lăutărească în trecut şi cum arată acum, decăderea ei din ziua de azi. Tudor Gheorghe a interpretat şi o manea a lui Anton Pann, care nu se compară deloc cu maneaua de astăzi. Prin 1853, a povestit Tudor Gheorghe, Constantin Negruzzi scria: „La masă beau adesea vin străin,/ Tocai, Bordo, Şampanie iubesc./ Iar mai ales prefer vinul de Rin,/ Dacă nu am Cotnar şi Odobesc;/ Când însă am, deşert pline pahare,/ Apoi încep să cânt vreo manea,/ Şi sunt tot beat cât ţin zilele-amare!/ Eu sunt român, mi-e dragă ţara mea!”.
Spre exemplificare, artistul a interpretat şi o manea „de astăzi”: „Mulţi au pe lume noroc,/ Dar eu sunt pe primul loc/ Că am ce nimeni nu are/ Fraţi şi părinţi de valoare”, acompaniat la orgă. Altfel spus, Tudor Gheorghe i-a ironizat pe maneliştii de azi, „pe care îi ascultă şi pe muzica cărora se distrează şi intelectualii, nu numai amărâţii”, a concluzionat artistul.
A fost aplaudat îndelung de public, care a simţit caracterul satiric al momentului... muzical. Tudor Gheorghe, cunoscut pentru exprimarea „pe faţă” a ideilor în care crede, nu s-a ferit să spună că cel mai mult îl doare „de-căderea, în egală măsură, a cân¬tecului lăutăresc, transformat în pe¬ni¬bile cântări, şi căderea cum¬plită a cân¬tecului popular înspre stupizenia de pe lume. Dacă înainte ne lăudam cu lada de zestre a cântecului popular, acum, gata, nu mai avem cu ce ne lăuda. Nu mai există sau aproape că nu mai există!”.

„Să nu batjocorim exact ce avem mai scump, ce ne ţine demni, frumoşi în istoria Europei”

În partea a doua a spectacolului, artistul a renunţat la cravată, şi-a luat cobza, la un moment dat a cântat şi la fluier şi a făcut o trecere superbă prin zonele folclorice româneşti reprezentative pentru muzica populară. Nu a lipsit nici Bucovina, zonă din care Tudor Gheorghe a ales spre exemplificare două cântece populare, care au surprins pe toată lumea cu frumuseţea melosului şi a versurilor. Maestrul a făcut un îndemn către suceveni să nu-şi piardă identitatea, „să nu batjocorim exact ce avem mai scump, ce ne ţine demni, frumoşi în istoria Europei”.