Aseară, în Obcini

Mașina condusă de un comisar-șef de poliție a izbit în plin un taxi



Un autoturism taxi a fost izbit aseară în cartierul Obcini al municipiului Suceava de mașina condusă de un comisar șef de poliție, în urma accidentului, un avocat care se afla în taxi ajungând la spital.
Martorii povestesc că ofițerul de la volanul mașinii care a provocat accidentul era în avansată stare de ebrietate și că omul legii, îmbrăcat chiar în uniformă, a încercat să fugă, însă a fost prins după câteva zeci de metri.
De cealaltă parte, însă, Poliția, prin vocea purtătorului de cuvânt al instituției, comisarul Alin Botezatu, susține că ofițerul nu era sub influența băuturilor alcoolice.
„Polițistul abia se mai ținea pe picioare…”
Accidentul a avut loc în jurul orei 20:45, în zona fostului magazin „Premier” din Obcini.
Martorii povestesc că mașina polițistului, un Volkswagen Golf a intrat brusc pe contrasens și s-a izbit violent în autoturismul taxi, airbag-urile ambelor mașini deschizându-se.
„Eu mergeam la comandă, aveam clientul în dreapta, știu doar că e un avocat. La un moment dat, polițaiul a intrat direct în mine. Era îmbrăcat în polițist. A ieșit din mașină și a vrut să fugă. Am fugit după el, l-am prins după vreo 30 de metri. Clientul era lovit la cap, avea sânge pe față… l-au dus la spital”, povestea aseară șoferul autoturismului taxi, Lucian Lungu.
În urma impactului, Logan-ul pe care îl conducea taximetristul a ajuns cu roțile din față pe trotuar.
Oamenii adunați la fața locului susțin varianta că polițistul era băut, confirmând și că acesta era îmbrăcat în uniforma de serviciu. Omul legii, susțin aceiași martori, a refuzat să sufle în alcooltest.
Lovit la cap, avocatul care se afla pe scaunul din dreapta față al taxi-ului a fost transportat la Urgențele Spitalului Județean Suceava.
Din fericire, din primele investigații, nu era vorba de nimic grav, fiind doar un traumatism cranio-cerebral ușor.
„Polițistul abia se mai ținea pe picioare… Mă întreba de ce am intrat noi în el. Au fugit după el vreo doi ca să-l prindă”, mărturisea aseară și Ștefan Gudula, avocatul rănit.
Reacția purtătorului de cuvânt: „Șeful Serviciului Rutier nu răspunde la telefon. Ne auzim când oi afla”
Ofițerul implicat în accident a dispărut la scurt timp după ce la fața locului au ajuns reprezentanți ai mass-media locale, o parte dintre polițiștii trimiși să investigheze accidentul plecând cu tot cu colegul lor și arătându-se iritați de prezența camerelor de luat vederi.
Aceeași reacție ostilă a avut-o și purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, comisarul Alin Botezatu. Acesta i-a închis telefonul în nas corespondentului unei televiziuni naționale care a avut „tupeul” să-l roage să vină la fața locului pentru a-i da o declarație despre ceea ce s-a întâmplat.
Contactat și de reporterii Monitorul de Suceava, Botezatu a declarat că polițistul nu era sub influența băuturilor alcoolice.
În momentul în care i-am spus că știm că polițistul a refuzat să sufle în alcooltest, reprezentantul poliției județene în relațiile cu presa a declarat: „Șeful Serviciului Rutier nu răspunde la telefon. Ne auzim când oi afla”.
Am încercat să aflăm mai multe informații de la adjunctul șefului IPJ Suceava, comisarul șef Viorel Onea, numit la comanda instituției în lipsa inspectorului șef Ioan Nicușor Todiruț, aflat în concediu. Viorel Onea, ca de obicei în ultima vreme, nu mai răspunde la telefoanele ziariștilor.
Cine este ofițerul anchetat?
Polițistul care a provocat incidentul de aseară se numește Luigino Pânzariu, un ofițer cu ștate vechi în IPJ Suceava, care la un moment dat a fost pus de mai marii poliției în fruntea poliției orașului Gura Humorului.
Pânzariu nu a rezistat mult la Gura Humorului, fiind eliberat din funcție pentru management defectuos.
Prin poliție circula informația că Luigino Pânzariu ar fi fost prins sub influența băuturilor alcoolice în timpul serviciului chiar de către fostul adjunct al IPJ Suceava, comisarul șef Mircea Smoleac, iar după acel incident a fost demis din funcția de șef de poliție și retrogradat ca simplu ofițer în cadrul structurilor de investigare a fraudelor.
În prezent, din informațiile pe care am reușit să le obțineam aseară, comisarul șef Luigino Pânzariu face parte din structura unei secții de poliție rurală din zona municipiului Suceava.
Pe holurile spitalului, ofițerul a stat de vorbă și cu ziariștii, spunându-le că nu e sub influența băuturilor alcoolice.
Rămâne de văzut ce vor spune rezultatele probelor biologice de sânge.
Ancheta a fost preluată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.




Recomandări

După ce a promovat la proba scrisă pentru permisul de conducere inclusiv analfabeți, comisarul-șef Radu Obreja a cerut să fie achitat

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

”Fabrica de permise de la Suceava” s-a lăsat cu condamnări. Comisarul-șef Radu Obreja a primit 10 ani de închisoare

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

O mașină a poliției s-a ciocnit de un autoturism pe care îl urmărea, abandonat de un ucrainean beat, care a fugit după ce a izbit mașina de un parapet