Fatalitate

Rănit grav, după ce a fost lovit de un câine izbit de o mașină

Un bătrân din comuna Panaci a ajuns la spital, în stare gravă, după ce, în timp ce aștepta o mașină la ocazie, pe marginea drumului, a fost lovit de un câine izbit de o mașină.
Neobișnuitul accident, informează poliția, s-a petrecut sâmbătă dimineață, pe DJ 174, pe raza localității Panaci.
Petru T., în vârstă de 29 de ani, din localitate, se afla la volanul unui autoturism BMW, iar la un moment dat a surprins un câine care i-a apărut brusc în fața mașinii.
În urma impactului, animalul a fost proiectat în aer și l-a lovit în zona pieptului și a feței pe Petrea I., de 76 de ani, care se afla pe marginea drumului. Septuagenarul, explică poliția, s-a dezechilibrat și, în cădere, s-a lovit cu capul de o piatră, fiind transportat la spital în stare gravă.

Recomandări

Un bărbat a comis un accident soldat cu două victime, iar un prieten a încercat să își asume totul. Ambii au acum dosare penale

Un șofer care a depășit aiurea și a forțat revenirea pe bandă a provocat accidentul de la Frătăuți, în care a murit o tânără mamă

S-a ascuns într-un bar și le-a spus polițiștilor că mașina a fost condusă de fratele său, care nu era prezent acolo

Trenul care a izbit în plin o mașină lângă Suceava, implicat și într-un accident mortal, în care a decedat un bătrân de 88 de ani din Stroiești

O șoferiță de 19 ani, rănită după ce un alt șofer a intrat într-o intersecție pe culoarea roșie a semaforului

Șoferul mașinii lovite de tren a evitat moartea la mai puțin de un metru. Accidentul s-a produs la o trecere cu vizibilitate bună