Turismul în Bucovina: mizerie şi urzici de doi metri

„Orice cură cu urzici este binevenită în fiecare primăvară, pentru că vă redă buna dispoziţie şi vă ajută în păstrarea unui organism sănătos şi plin de viaţă”. Cel puţin aşa este specificat în recomandările terapeutice postate pe diferite site-uri de sănătate.

Probabil după ce s-au documentat îndeajuns de bine, administratorii parcului Şipote şi-au propus să ofere o cultură cât mai mare de urzici la hectar. S-au rugat la Dumnezeu, care le-a ascultat rugile, şi au venit ploile. Iar urzicile au crescut mândre şi semeţe. Unele au chiar peste doi metri înălţime şi doar stăpânirea de sine te face să nu confunzi parcul Şipote cu jungla amazoniană.

Şi pentru că tot promovăm turismul intens, iar Cetatea de Scaun e la o aruncătură de băţ de parcul Şipote, fără a mai vorbi de statuia lui Ştefan cel Mare, aflată chiar în acest perimetru, ar fi bine ca printre comercianţii de suveniruri chinezeşti să apară şi vânzătorii de macete.

Nu de alta, dar turiştii ar avea posibilitatea unei expediţii de neuitat, la preţuri derizorii, fără a mai fi nevoiţi să urce prin Anzi sau să se strecoare prin pădurile ecuatoriale.

O statuie, un basorelief, câteva înscrisuri şi urzicile de planton

Parcul Şipote, de care Direcţia Silvică Suceava încearcă să scape de ani de zile şi pe care Primăria Suceava spune, tot de aceiaşi ani de zile, că nu-l poate lua în administrare, este exemplul clasic de cum poţi goni turiştii care vin prin zonă. Şi nu doar turiştii, ci şi localnicii au aceeaşi repulsie când trec prin parcul Şipote.

De pe platoul Cetăţii de Scaun a Sucevei, o cărare pietruită cumva lasă pe mâna stângă Muzeul Satului Bucovinean, iar după câţiva metri se bifurcă. O alee, mă rog, ceea ce ar trebui să poarte această denumire, coboară spre valea care străbate parcul Şipote, iar cealaltă ramificaţie duce spre vârful dealului, acolo unde se găseşte şi statuia domnitorului Ştefan cel Mare, de pe soclul ridicat în perioada comunistă.

Şi această cale de acces poate fi numită cu greu alee, pentru că natura şi-a lăsat din plin amprenta asupra dalelor de beton. Dintre arbori, urzicile se iţesc către trecători curioase şi obraznice. Noroc că drumul până la statuia care domină culmea dealului nu este prea lung.

Surprizele nu se opresc însă aici. Printre băncile neîngrijite din jurul statuii se văd gunoaie, hârtii şi resturi aruncate la întâmplare de cei care au uitat de cei şapte ani de acasă.

Nici monumentul nu este mai îngrijit. Unul din cele două basoreliefuri de la baza soclului a căzut de multă vreme şi nimeni nu s-a învrednicit să-l reamplaseze acolo unde îi este locul. Inscripţiile adolescentine şi tembele acoperă o mare parte a soclului, iar sus, la coada calului lui Ştefan cel Mare cresc mici arbuşti. Cam ăsta e peisajul de aici. Nota bene: pe nicăieri nu este vreun panou care să spună câteva cuvinte despre statuie, istoricul acesteia şi domnitorul Ştefan cel Mare.

„Arborii” de urzici

O luăm uşor înapoi, iar primul lucru care îţi sare în ochi este un „indicator” către Cetatea de Scaun. Indicatorul este de fapt o inscripţie rudimentară, făcută direct pe unul dintre arbori. Şi la fel de firesc este şi drumul. O scurtătură prin pădure. Refacem traseul iniţial, iar la bifurcaţia spre valea din parcul Şipote ne facem curaj şi intrăm. Terenul este alunecos de la apă şi noroiul format după ploile din ultimele zile. Înaintăm cu atenţie printre „arborii” de urzici înalţi de peste doi metri, care te „atacă” dacă nu eşti atent. Acolo unde urzicile sunt inofensive pericolul vine de la arborii puşi la pământ de vijelii şi care acum formează adevărate baraje naturale.

Ieşim din această minijunglă, ne facem cruce că am scăpat teferi şi plecăm să vorbim cu câţiva temerari care şi-au luat inima în dinţi pentru a trece prin parcul Şipote.

Turiştii şi sucevenii, dezamăgiţi de privelişte

Pe Mihai, un turist venit din Oradea pentru a vedea Cetatea de Scaun a Sucevei, l-am întâlnit la baza statuii lui Ştefan cel Mare. Obosit de la urcatul scărilor, tânărul a remarcat noroiul şi faptul că ar fi nevoie de câteva retuşuri în drumul pe care l-a parcurs. Şi nu văzuse încă jungla de urzici.

Trei femei, care-şi aduceau nepoţii să ia o gură de aer, s-au minunat când au văzut ce poate face nepăsarea. „Nu-mi place deloc aici, nu-i nimic îngrijit şi curăţat. Locul lasă de dorit”, a precizat Elena Bobu. Şi Maria Lăcătuş a avut aceeaşi opinie. „Trebuie gospodărit un pic aici, aleea să fie curăţată, trebuie cosit şi strâns, că mergem la Ştefan cel Mare, care e foarte important pentru Suceava”, a oftat Maria Lăcătuş.

Imaginile spun însă mult mai mult decât ar putea s-o facă orice cronicar al vremurilor noastre. După tot ceea ce vezi în parcul Şipote cu ce poţi să-i mai ademeneşti pe turişti?