Intervenție chirurgicală urologică în premieră la Spitalul Suceava, unde unei paciente în vârstă de 80 de ani i-au fost extrase două tumori, care s-au dezvoltat în același timp, una la glanda suprarenală dreaptă și una la rinichiul stâng. Cazul reprezintă o raritate în patologia urologică prin prezența celor două tumori “sincrone” și a extirpării lor în cadrul unei singure operații.
Intervenția a fost practicată ieri, de o echipă complexă de medici, din care au făcut parte nu mai puțin de patru doctori. Operația a decurs bine, fără complicații, în ciuda gradului ridicat de dificultate și a vârstei înaintate a bolnavei, medicii având toată încrederea că femeia se va recupera.
Internată pentru “dureri de șale”
“Pacienta a fost internată în data de 19 iulie, pentru lombalgii bilaterale, adică dureri de șale. După investigații paraclinice și imagistice, ecografie, tomografie și rezonanță magnetică, s-a precizat diagnosticul de tumoră sincronă. Pe partea stângă, tumoră renală, cu invazia bazinetului, a sinusului renal și tromboză parțială a venei renale stângi. Pe partea dreaptă, tumoră suprarenală, de opt centimetri, de aceeași dimensiune ca și tumora renală stângă”, a explicat șeful secției Urologie din cadrul Spitalului Suceava, dr. Nicolae Dobromir, medicul care a condus echipa operatorie.
Doctorul Dobromir a arătat că, prima dată, s-a intervenit chirurgical pe partea stângă, femeii fiindu-i extirpate tumora, rinichiul stâng (cu porțiunea trombozată a venei renale) și grăsimile din jur, dar și splina, din cauza procesului aderențial.
Operată timp de trei ore
Bisturiul medicilor a tăiat apoi în partea dreaptă, de unde a fost scoasă glanda suprarenală cu tot cu tumoră. “Dificultatea operației a constat în obligativitatea de a păstra rinichiul drept funcțional și glanda suprarenală stângă funcțională, având în vedere importanța lor pentru organism”, a subliniat urologul.
Intervenția chirurgicală de ieri a durat trei ore, din echipa operatorie făcând parte, alături de dr. Nicolae Dobromir, medicul Dorin Stănescu – șeful secției Anestezie și Terapie Intensivă, și medicii specialiști urologi Nicolae Stoican și Alexei Filip.
“În timpul operației, nu s-au înregistrat căderi tensionale și pierderi de sânge. Cred că evoluția postoperatorie va fi favorabilă”, a mai spus dr. Nicolae Dobromir.






